Steaua- Dinamo Kiev. Peste 500 de jandarmi, pe Arena Națională

Steaua- Dinamo Kiev. Peste 500 de jandarmi, pe Arena Națională

Jandarmeria Română a anunțat măsuri speciale pentru meciul Steaua-Dinamo Kiev care va avea loc, mâine, pe stadionul ”Aena Națională”.

Meciul STEAUA Bucureşti - DINAMO Kiev se va disputa, mâine, pe stadionul „Arena Naţională” din Capitală, începând cu ora 22.05.

Jandarmeria Capitalei anunță că accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 20.00 numai pe bază de bilete sau invitaţii, iar pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare în arena sportivă, recomandă spectatorilor să vină din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porţilor de acces.

De asemenea, accesul suporterilor echipei gazdă se va face prin intrările situate pe B-dul Basarabia şi strada Mr. Coravu.

Jandarmeria Capitalei recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.

În plus, suporterii  sunt informați că, legislaţia în vigoare interzice persoanelor fizice deţinerea, folosirea sau efectuarea oricăror operaţiuni cu materiale pirotehnice, să ocupe alte locuri decât cele prevãzute pe documentele de acces, precum şi refuzul eliberãrii acestora la avertismentul verbal al reprezentanţilor societãţii specializate de protecţie şi pazã sau al forţelor de ordine. De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.

Este interzis accesul în stadion cu substanţe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale ori alte asemenea obiecte care pot pune în pericol siguranţa participanţilor la această competiţie sportivă.

Spectatorii trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele către locul de desfăşurare a meciului, în apropierea şi în incinta arenei sportive.

Intrarea în stadion, accesul publicului prin turnichete, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează cu agenţi ai societăţii de pază şi protecţie contractată de organizator.