Pesedistul Cristian Rizea a evaporat un milion de euro
- Antoaneta Etves
- 20 octombrie 2011, 16:03
Prejudiciul ar fi fost făcut în perioada 2002-2005, când deputatul era şef peste ANSIT, susţine ministrul educaţiei, Daniel Funeriu.
Un deputat PSD, fost şef al Agenţiei Naţionale pentru Sprijinirea Iniţiativei Tinerilor (ANSIT), ar fi provocat României o pagubă de peste un milion de euro, potrivit ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu. Este vorba de Cristian Rizea, cunoscut ca un apropiat al secretarului general al PSD, Liviu Dragnea, care ar fi cheltuit ilegal, în perioada 2003- 2005, această sumă, din fondurile europene.
În şedinţa de guvern de ieri, premierul Emil Boc i-a cerut ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, cel care a prezentat această situaţie, să găsească soluţii de recuperare a acestei sume de la cei responsabili, inclusiv de la parlamentarul PSD, fostul şef ANSIT.
Banii, înapoi
În vara acestui an, Comisia Europeană (CE) a notificat Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret că trebuie să restituie 1.091.150,82 de euro, sumă cheltuită nelegal în perioada 2003- 2005 de către ANSIT, condusă până în 2006 de către deputatul PSD Cristian Rizea, a explicat ministrul Educaţiei în timpul şedinţei de guvern.
"Doresc să informez Executivul că România este obligată la returnarea către Comisia Europeană a sumei de 1.091.250 euro. Tot în acest caz, din informaţiile care au fost transmise ANSIT, DNA efectuează cercetări în cazul lui Rizea Cristian, care este fostul preşedinte al acestei autorităţi", a spus Funeriu.
Cei vinovaţi sunt buni de plată
Premierul Emil Boc a solicitat să fie iniţiate demersuri pentru recuperarea de la persoanele vinovate a banilor pe care România este obligată să îi restituie CE.
Ministrul Daniel Funeriu a precizat că "această situaţie a dus la condamnarea, în primă instanţă, la pedepse cu închisoarea, pe 17.06.2011, a trei foşti angajaţi, printre care un fost director economic.
Tot în acest caz, DNA efectuează cercetări şi în legătură cu activitatea fostului preşedinte al ANSIT, Cristian Rizea, potrivit lui Funeriu. Deputatul nu a putut fi contactat până la închiderea ediţiei. "A venit vremea scadenţei şi va trebui să rambursăm această sumă" DANIEL FUNERIU, ministru Educaţiei