E o acțiune ce ar fi trebuit începută demult, împotriva unui pericol tot mai mare la adresa sateliților de care depinde viața modernă – comunicații și transmisiuni audio-video, semnale de navigație și monitorizarea vremii și a mediului. Conform Agenției Spațiale Europene (ESA), Pământul este înconjurat de peste 3.000 de sateliți abandonați, 34.000 de alte obiecte mai mari de 10 centimetri și milioane de fragmente mai mici care se deplasează suficient de rapid pentru a avaria aparatele spațiale. Cel puțin un satelit activ de telecomunicații a fost deja distrus într-o coliziune, iar experții se tem de o serie de eșecuri catastrofale, în condițiile în care mii de alți sateliți vor fi lansați în deceniul următor.

Această acumulare de gunoaie extinde și pe orbită „tragedia comunității” [situația unui sistem bazat pe resurse comune în care indivizi, acționând pe baza propriului interes, se comportă contrar binelui comun, epuizând sau irosind resursele comune prin acțiunile lor cumulate – n.trad.] care a dus la atât de multă poluare pe Terra. Oricine poate beneficia de pe urma exploatării spațiului, dar nimeni nu are vreun stimulent pentru a-l menține curat. Soluțiile vor depinde de legislația internațională la care încă se mai lucrează și care ar urma să forțeze operatorii sateliților să îndepărteze aparatele dezafectate de pe orbite-zombi periculoase și să inventeze noi tehnologii pentru îndepărtarea gunoiului deja existent pe orbită, potrivit Financial Times.

Tratatul Spațiului Cosmic din 1967, fundația dreptului internațional spațial, a fost realizat într-un moment în care puțini anticipau câți sateliți aveau să fie lansați în deceniile următoare. E atât de vag în privința răspunderii pentru deșeuri încât e aproape inutil. Sunt slabe șanse ca el să fie amendat în viitorul apropiat, însă diverse seturi de reguli voluntare au fost propuse pentru operatorii sateliților, așa cum sunt instrucțiunile ONU din 2017, „Ameliorarea Deșeurilor Spațiale”, care ar trebui consolidate și aplicate prin intermediul guvernelor naționale și al organismelor industriei.

Principala prioritate ar fi ca fiecare satelit să conțină din fabricație un mecanism de expulzare de pe orbită, care la sfârșitul vieții sale să-l împingă în atmosferă, unde va arde în siguranță. În caz contrar, operatorul ar trebui să contracteze pe altcineva pentru a-i scoate sateliții de pe orbită. Câteva companii private lucrează la tehnologii proprii care să deservească viitoarea piață a îndepărtării deșeurilor, de așteptat să apară în cursul următorului deceniu. Deși capturarea robotică, cum e ClearSpace a ESA, pare cea mai populară tehnologie, îi fac concurență și altele, precum capturarea deșeurilor cu un harpon sau o plasă. Oricum va fi făcută, investiții la scară mare în eliminarea și prevenirea deșeurilor spațiale, deopotrivă din sectorul privat și cel public, vor fi esențiale dacă dorim să prevenim coliziuni catastrofale în spațiu în deceniile viitoare