Performanță uluitoare pentru George Pușcaș. Fanii lui Reading sunt la picioarele românului

Performanță uluitoare pentru George Pușcaș. Fanii lui Reading sunt la picioarele românului

După aproximativ o lună de când a părăsit Inter Milano, internaționalul român George Pușcaș a reușit să intre în inimile fanilor formației Reading, chiar dacă a avut momente în care a fost criticat de aceștia.

Chiar dacă debutul cu Hull City a fost cu ghinion pentru „Puski”, când a lovit bara într-un moment în care putea să aducă egalarea pentru echipa sa, după ce a intrat pe teren ca rezervă, evoluțiile lui Pușcaș au crescut considerabil. Golgheterul „tricolorilor mici” a reușit să marcheze de trei ori în cele șase partide disputate în tricoul lui Reading.

Cea mai spectaculoasă evoluție a internaționalului român a fost în partida cu Cardiff din Championship, în care Pușcaș a reușit să își treacă în cont o „dublă”. Una dintre reușite a fost de-a dreptul spectaculoasă, românul înscriind în urma unei acțiuni individuale în viteză, devenind astfel omul meciului fără a face parte din cea mai bună echipă a etapei, însă.

Cu toate că în ultima partidă a lui Puşcaş pentru Reading, din luna august, atacantul a risipit cu Charlton două mari ocazii, evoluţia sa generală l-a făcut pe român să fie nominalizat de suporteri pentru premiul „Jucătorul lunii”.

Cel mai scump transfer din istoria lui Reading, George Pușcaș, se luptă pentru prima sa distincție individuală din luna sa de debut, august, cu patru coechipieri: Ovie Ejaria (mijlocaş, 21 de ani), Michael Morrison (fundaş, 31 de ani), Rafael Cabral (portar, 29 de ani) și John Swift (mijlocaş, 24 de ani).

Englezii de la „The Tile Hurstend” au scris despre evoluţia lui Puşcaş din prima sa lună la Reading următoarele:

„Românul are cea mai mic punctaj mediu din cei cinci oameni de pe lista finală, dar a adus deja calitate în plus pentru atacul lui Reading. Cu trei goluri, Puşcaş este golgheterul echipei, la egalitate cu Meite, în toate competiţiile.

Dintre cele trei goluri, cu siguranţă cel mai frumos gol a fost reuşita individuală de pe Madejski Stadium (n.r. cu Cardiff). Puşcaş a explodat pe partea dreaptă de unul singur, l-a driblat pe Joe Ralls, a intrat în centru şi a înscris dintr-un unghi închis", informează site-ul Digi Sport.