Din informaţiile deţinute s-a stabilit faptul că membrii grupării infracţionale fac parte din lumea interlopă a municipiului Timişoara cu vaste legături în celelalte judeţe şi cu precădere în judeţul Arad , unde de regulă căutau clienţi cu potenţial financiar ridicat care să-şi permită să achite sume cuprinse între 200-600 lei/prestaţie sexuală.

Unii dintre membrii, dintre care si un agent de politie rutiera,  activau în cadrul grupului infracţional, racolînd tinere minore prin intermediul reţelei de socializare facebook ,cu vârste cuprinse între 15-17 ani, pe care le ademeneau prin diverse metode ( ex.promisiunea obţinerii unor sume de bani, afişarea sentimentelor de iubire pe care le nutresc faţă de persoana pe care încearcă  s-o atragă, crearea unui sentiment de importanţă în raport cu celelalte persoane din jur, etc) . Acest aspect nu reprezenta un impediment pentru suspecţi întrucît ei exploatau la maxim naivitatea şi vulnerabilitatea tinerelor care nu au împlinit vârsta majoratului şi care erau uşor de amăgit cu privire la avantajele iluzorii pe care le-ar putea obţine din practicarea prostituţiei.

Tinerele minore erau de regulă plasate unor persoane importante cu atribuţii în domeniul juridic( judecători, avocaţi), medical ( medic ortoped), şi în rîndul celor care asigurau ordinea ( agenţi de poliţie) iar în cazul în care tinerele doreau să rupă legătura cu membrii grupării, aceştia treceau la şantajarea lor cu prezentarea unor filmuleţe compromiţătoare ( scene de amor realizate de victime) membrilor de familie. Din conţinutul declaraţiilor făcute de minore s-a reţinut că prestaţiile sexuale se consumau fie la domicliul clientului fie la locuinţa liderului grupului iar cei care beneficiau de prestaţiile sexuale consumau de regulă droguri de risc,fapt ce sporeşte pericolul în care aceste tinere se găseau.

Printre cei care beneficiau de serviciile sexuale ale minorelor plasate de membrii grupării infracţional organizate se numără un judecător la Judecătoria Timişoara, avocat în cadrul Baroului Timiş, un medic ortoped la Spitalul Judeţean Timişoara, etc.-12 membrii ai gruparii urmeaza sa fie adusi cu mandat

– pana acum au fost identificate peste 25 victime minore

– s-a lucrat cu BCCO Timisoara

– spriju SRI Timis