Pensionarii care primesc de două ori bani în aprilie. Datele exacte la care vor fi virate sumele
- Andrei Pospai
- 27 martie 2025, 10:11

Începând cu 1 aprilie, Poșta Română va demara procesul de distribuire a pensiilor. Acesta va continua până pe 15 aprilie. Spre deosebire de luna martie, când pensiile au fost întârziate din cauza faptului că prima zi a lunii a fost o sâmbătă, 1 aprilie cade într-o zi lucrătoare, marți, astfel că pensionarii vor beneficia de acces rapid la bani.
Totodată, pentru cei care au optat să primească pensiile direct pe card, banii vor fi disponibili în jurul datei de 12 aprilie, facilitând accesul direct la sumele distribuite.
Ajutorul de 400 de lei
Un alt aspect important din luna aprilie este sprijinul financiar suplimentar acordat pensionarilor cu venituri mici, cu câteva zile înainte de sărbătorile pascale.
Guvernul României a luat decizia de a oferi un ajutor financiar de 800 de lei persoanelor care au un venit lunar de maximum 2.574 de lei, pentru a sprijini această categorie socială vulnerabilă.

Bani, lei. Sursa: Arhiva EVZ
Ajutorul va fi distribuit în două tranșe egale, prima de 400 de lei fiind oferită în luna aprilie, iar cea de-a doua parte, de încă 400 de lei, va fi acordată în a doua jumătate a anului.
Această măsură este menită să ofere pensionarilor posibilitatea de a se pregăti mai bine pentru sărbători și de a face față cheltuielilor suplimentare.
Cei care primesc pensiile prin poștă vor primi ajutorul împreună cu pensia, iar cei care primesc pensiile pe card vor beneficia de transferul sumei în același timp.
Milioane de pensionari, beneficiari
Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii Publice, spune că acest ajutor este un „balon de oxigen” pentru pensionarii cu venituri reduse.
"În sistemul public de pensii, în această categorie se află aproximativ 2,5 milioane de pensionari, care vor primi acest sprijin financiar în cele două tranșe, exact cum este specificat în actul normativ.
Prima tranșă va fi imediat în luna aprilie, de 400 de lei, iar cealaltă în luna decembrie.
Este un balon de oxigen pentru persoanele cu venituri mici și important este că impactează un număr foarte mare de pensionari", a declarat el.