Pensiile românilor. Raluca Turcan explică rolul procesului de recalculare
- Ionel Sclavone
- 20 august 2024, 06:45
București. Raluca Turcan, fost ministru al Muncii și Protecție Sociale a explicat care este rolul procesului de recalculare a pensiilor. Odată cu încheierea acestui proces se va face dreptate celor care au pierdut din modificările succesive ale legii.
Fosta ministră a Muncii crede că prin procesul de recalculare au fost reajustate pensiile celor care au contribuit mai mult la sistemul public.
Raluca Turcan explică scopul recalculării pensiilor
Fostul ministru al Muncii susține că la recalcularea drepturilor pensionarilor s-a avut în vedere eliminarea inechităților din sistemul public. Raluca Turcan consideră că noua lege a pensiilor, în baza căreia a fost inițiat procesul face dreptate celor care au rămas în urmă, cu veniturile, prin modificările succesive ale legii.
„Pentru toţi pensionarii din România cresc în momentul indexării, prin recalculare se urmăreşte introducerea echităţii pe bază de contributivitate. Încă de când am introdus reforma pensiilor în PNRR principiul a fost: la muncă egală şi contribuţie egală să fie pensie egală, pentru păstrarea echităţii în sistemul de pensii”, a explicat Raluca Turcan.
Potrivit spuselor sale, prin procesul acesta, pensionarii care au contribuit mai mult vor primi drepturile care li se cuvin. Aceasta deoarece legea ia în considerare o serie de factori precum acordul global sau al treisprezecelea salariu, pentru care se rețineau contribuții.
„Prin recalculare, practic, se reajustează pensiile care au avut contributivitate mai mare, inclusiv prin luarea în calcul a unor noi factori cum ar fi acordul global sau al treisprezecelea salariu”, a declarat Raluca Turcan la Digi 24.
Pensionarii își primesc noile decizii
Raluca Turcan a fost ministru al Muncii în perioada cuprinsă între 23 decembrie 2020 și 25 noiembrie 2021. Practic, în mandatul său a început procesul de recalculare a pensiilor. Procesul s-a încheiat în această vară, iar pensionarii au început să primească noile decizii.
Din 15 august, Poșta Română a distribuit deciziile cu pensiile recalculate după noile formule prevăzute de legea pensiilor. Încă din prima zi au fost distribuite în jur de 500.000 de decizii, de către poștași. Procesul de distribuire este programat să se încheie în următoarele două săptămâni.
Începând cu luna septembrie, oamenii vor primi și veniturile prevăzute în noile decizii. Cei mai mulți dintre pensionari vor primi bani mai mulți, așa cum a arătat și Raluca Turcan.
Pe de altă parte există și un număr foarte mare de pensionari care se consideră nedreptățiți. Aceștia sunt îndemnați să se adreseze caselor teritoriale de pensii pentru clarificări. În cazul în care nu sunt mulțumiți, ei au 40 de zile la dispoziție să conteste deciziile.
Raluca Turcan despre relația PNL - PSD
În același interviu în care a vorbit despre pensii, Raluca Turcan a făcut o serie de comentarii cu privire la relația dintre PSD și PNL. Aceasta cu atât mai mult cu cât ambele partide își asumă paternitatea măsurilor prin care au fost majorate pensiile după recalculare.
Turcan susține că PNL nu va ieşi de la guvernare, din coaliția cu PSD. Ea consideră că într-o astfel de decizie, liberalii vor avea de pierdut. Potrivit Ralucăi Turcan, pentru acelaşi considerent, nici PSD nu va părăsi guvernarea înainte de alegerile parlamentare.
„Guvernarea nu este un concurs de frumuseţe, guvernarea este un concurs de competenţe şi profesionalism, plus responsabilitate”, susţine Turcan.