Peisaje de basm în Predeal, turiștii petrec pe pârtia Clăbucet. Ninge abundent și la Rânca
- Laurențiu Teodorescu
- 29 decembrie 2019, 19:46
Este iarnă în toată regula la munte, cu zăpadă din belșug, pârtii pregătite și turiști puși pe distracție.
Chef și voie bună, asta-i starea de spirit regăsită de cei care au ales să vină la Predeal în acest sfârșit de an. Un reportaj TVR ne arată că este zăpadă din belșug, iar administratorii pârtiilor, pentru a înlătura orice emoție, au mai pornit și tunurile, ca să ofere cele mai bune condiții împătimiților sporturilor de iarnă.
Sezonul a început la Predeal cu Winterfest, care nu înseamnă altceva decât muzică, dans, voie bună şi focuri de artificii.
Pe pârtia Clăbucet stratul de zăpadă atinge aproape 60 de centimetri, dar la fel de bine este și pe celelalte pârtii din stațiune. Toate sunt funcționale, la fel și instalațiile de transport pe cablu.
În plus, pentru a preîntâmpina aglomerația de sezon, autoritățile locale au mai construit în stațiunea Predeal încă 650 de locuri de parcare supraetajate.
Avem peisaj autentic de iarnă și în stațiunea gorjeană Rânca, acolo unde mii de oameni au ales să sărbătorească trecerea în Noul An. Este strat consistent de zăpadă, muzică și distracție la maxim, iar meteorologii vin și ei cu vești bune pentru zilele următoare - ninsorile vor continua la Rânca, ca și în celelalte stațiuni montane din țară.