PDL vrea să treacă bugetul pe 2011 de parlament fără opoziţie
- Adam Popescu
- 7 decembrie 2010, 11:22
PDL a cerut ieri suplimentarea numărului de deputaţi în comisii, în încercarea de a-şi consolida majoritatea şi în aceste foruri. Miza o reprezintă de fapt comisia pentru buget, unde parlamentarii puterii sunt în minoritate.
Astfel, democrat-liberalii au propus ca din comisiile de specialitate să facă parte şi 41 de parlamentari, în loc de maximum 33, cum este prevăzut acum în Regulamentul Camerei Deputaţilor."În situaţia în care anumiţi deputaţi doresc să schimbe comisia în care lucrează şi să se transfere la altă comisie se pot găsi în situaţia ca la comisia la care doresc să-şi desfăşoare activitatea există deja un număr maxim de parlamentari prevăzut de Regulament", îşi motivează propunerea Mircea Toader, liderul deputaţilor PDL. "Transferuri" în grabă Proiectul a fost depus la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor ieri, când guvernul a anunţat că va trimite la parlament legea bugetului de stat, iar în perspectiva dezbaterilor din comisiile de specialitate, democrat-liberalii vor să se asigure că opoziţia nu le va da bătăi de cap. Cum PSD şi PNL au majoritate în comisia pentru buget de la Cameră, raportul de forţe dintre opoziţie şi putere fiind de 18 la 17 membri, după redistribuirea locurilor suplementare, puterea ar fi în avantaj. Mai mult, devreme ce proiectul legii bugetului va ajunge cel mai probabil astăzi pe masa parlamentarilor, PDL a cerut un calendar strâns la propunerea de suplimentare a numărului de membri în comisii: deputaţii ar fi trebuit să depună amendamente până aseară, iar astăzi să fie elaborat deja un raport de către Comisia de Regulament.
Aura Vasile: "Schimbaţi Regulamentul mai des decât ciorapii"
Toate aceste au trezit nemulţumirea deputaţilor opoziţiei. "Cum se poate ca o iniţiativă de modificare a regulamentului să aibă termen de depunere a amendamentelor în aceeaşi zi în care a fost depusă? Când pregătim aceste amendamente. Vă rog să informaţi secretariatul general de această eroare", i s-a adresat ieri în plen deputatul PNL Ciprian Dobre, Robertei Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor. "Voi trimite o solicitare în scris", răspuns Anastase. "Oral, nu în scris", a venit replica lui Dobre, care acuză partidele puterii că instaurează dictatura în Camera Deputaţilor.
"Schimbaţi Regulamentul mai des decât ciorapii", a spus de la tribuna Camerei şi deputatul PSD Aura Vasile, care a ameninţat apoi: "O să venim noi, opoziţia, la guvernare şi o să lucrăm cu dumneavoastră pe Regulamentul schimbat". Seria apostrofărilor dinspre opoziţie spre putere a fost continuată de Călin Popescu Tăriceanu: "Transformaţi parlamentul într-o instituţie de râsul lumii. Ne asemănăm cu parlamentele din lumea a treia. Nu suntem parteneri la o asemenea batjocură. Majoritatea doar simulează dezbaterea".
Propunerile PDL de modificare a Regulamentului fac parte dintr-o serie mai lungă de schimbări, care au dus la consolidarea majorităţii. Una dintre acestea se referă la şedinţele Biroului Permanent care poate lua decizii şi în lipsă de cvorum. Decizia a fost luată ca răspuns la boicotul deputaţilor PSD şi PNl care absentau de la lucrările forului, ceea ce a dus la un blocaj în Camera Deputaţilor.