Pe 20 octombrie, noul roman al celebrului scriitor şi cel mai personal de până acum, "Aleph", va fi şi la îndemâna cititorilor din România. Meritul îi aparţine editurii Humanitas.
Romanul, publicat de Humanitas în traducerea Micaelei Ghiţescu, este considerat cea mai personală proză semnată Paulo Coelho.
"La fel ca protagonistul celebrului său roman, «Alchimistul », Paulo (personajul prin cipal din "Aleph" -n.r.) trece printr-o profundă criză sufletească. Pentru a afla o cale spre renaştere şi îmbogăţire spirituală hotăreşte să aleagă un nou început călătorind, cunoscând oameni şi descoperind locuri. În acest periplu, menit să-i aducă energÃa şi pasiunea pierdute, Paulo poposeşte mai întâi în Africa, apoi în Europa, ajungând în Asia cu Transsiberianul. Întâlnirea cu Hilal este însă cu totul neaşteptată. Tânăra violonistă este de fapt femeia pe care, cu cinci veacuri în urmă, a iubit-o, dar a trădat-o printr-un gest de laşitate ce îi întunecă existenţa prezentă şi îl împiedică să fie fericit. Alături de ea, Paulo va începe o călătorie mistică în spaţiu şi timp, găsind calea către dragoste şi iertare şi curajul de a depăşi încercările inevitabile ale vieţii", se arată în prezentarea cărţii realizate de editură. Reuşită pe toată linia Paulo Coelho este cel mai cunoscut autor al vremurilor noastre. Cărţile sale sunt traduse în 73 de limbi, publicate în 170 de ţări, atingând vânzări peste 135.000.000 de exemplare în întreaga lume, iar în România de peste 1.000.000 de exemplare. "Aleph", noul său roman, este bestseller în toate ţările în care a fost publicat. Drepturile de publicare a romanului "Aleph" au fost vândute până în prezent în 32 de ţări. Fragment din "Aleph", de Paulo Coelho "Observ că fata de lângă mine începe să se simtă prost. — Dar relaţiile noastre din nişte vieţi trecute nu mă interesează. Acum suntem în prezent. La Novosibirsk mi-ai cerut să te iert, iar eu te-am iertat. Acum te rog eu: spune că mă iubeşti. — Vezi râul ăsta din faţa noastră? În salonul din apartamentul meu există un tablou cu un trandafir aşezat într-un râu asemănător. Jumătate din tablou a fost spălat de ape şi intemperii, astfel încât malurile sunt neregulate; cu toate astea, încă se mai poate vedea o parte din frumosul trandafir roşu, pictat pe un fond auriu. Îl cunosc pe artist. În 2003 am fost împreună într-o pădure din Pirinei, am descoperit pârâul care în momentul acela era secat şi am ascuns pânza sub pietrele de pe fundul albiei. E soţia mea. În clipa asta se află fizic la mii de kilometri depărtare, dormind pentru că soarele încă nu a răsărit în oraşul ei, deşi aici e deja ora patru dupăamiază. Suntem împreună de peste un sfert de secol: când am cunoscut-o, am avut certitudinea absolută că relaţia noastră nu o să reuşească. În primii doi ani, eram mereu pregătit ca unul din noi să plece. În următorii cinci ani, am continuat să cred că pur şi simplu ne obişnuiserăm unul cu celălalt, dar curând o să ne dăm seama de asta şi fiecare îşi va vedea de drumul său. Mă convinsesem singur că orice angajament mai serios avea să mă lipsească de "libertate" şi o să mă împiedice să trăiesc tot ce doream. Hilal nu-şi ia ochii de la râu. — Înţeleg şi respect asta, spune ea. Dar ai pomenit ceva la restaurant, când vorbeai despre trecut: iubirea e mai puternică. Iubirea e mai mare decât omul. — Da. Însă iubirea e făcută din alegeri. Privim amândoi râul. — Lipsa unui răspuns este tot un răspuns, spune ea. O îmbrăţişez şi-i pun capul pe umărul meu. — Te iubesc. Te iubesc pentru că toate iubirile din lume sunt ca nişte râuri diferite care curg spre acelaşi lac, şi acolo se întâlnesc şi se transformă într-o iubire unică ce devine ploaie şi binecuvântează pământul. Eu te iubesc ca un râu, care face să crească iarba şi florile pe unde trece el. Te iubesc ca un râu, care dă de băut celui însetat şi-i transportă pe oameni unde vor să ajungă. Te iubesc ca un râu care înţelege că trebuie să curgă altfel într- o cascadă şi să înveţe să se odihnească într-o depresiune a terenului. Te iubesc pentru că toţi ne naştem în acelaşi loc, la acelaşi izvor, care continuă să ne hrănească mereu cu aceeaşi apă. Astfel, când ne simţim slabi, tot ce trebuie să facem este să aşteptăm puţin. Primăvara revine, zăpezile iernii se topesc şi ne umplu iar cu o nouă energie. Te iubesc ca un râu care începe singuratic şi firav pe un munte, creşte treptat şi se uneşte cu alte râuri până ce, de la un anumit punct, poate ocoli orice obstacole ca să ajungă acolo unde vrea. Primesc iubirea ta şi ţi-o încredinţez pe a mea. Nu iubirea unui bărbat pentru o femeie, nu iubirea unui tată pentru o fiică, nu iubirea lui Dumnezeu pentru făpturile sale. Ci o iubire fără nume, fără explicaţie, ca un râu care nu reuşeşte să-şi explice parcursul, doar merge înainte. O iubire care nu cere şi nu dă nimic în schimb, ci doar se manifestă. Niciodată nu voi fi al tău, niciodată nu vei fi a mea, dar chiar şi aşa pot să spun: te iubesc. Trebuie să fi fost din cauza după-amiezii, trebuie să fi fost din cauza luminii, dar în clipa aceea Universul părea să intre în sfârşit în armonie. Am rămas acolo aşezaţi, fără nici cea mai mică dorinţă să ne întoarcem la hotel, unde Yao pesemne că mă aşteaptă deja."
Recomandările noastre
