Patru morți la bord. Pachebotul Zaandam, autorizat să traverseze canalul Panama

Patru morți la bord. Pachebotul  Zaandam, autorizat să traverseze canalul Panama

Nava, pe care au fost raportate mai multe cazuri de Covid-19, va putea în sfârșit să treacă canalul Panama pentru a-și continua călătoria, în timp ce pasagerii sănătoși sunt transbordati pentru a evita contaminarea.

Pachebotul, sub pavilion olandez, este ancorat de mai multe zile în largul coastelor panameze. Ministerul Sănătății din Ciudad de Panama a informat că nava a fost autorizată să traverseze canalul Panama.

„Niciun pasager sau membru al echipajului nu va avea voie debarce pe sol panamez”, a declarat guvernul, care a informat că și-a „reevaluat” poziția de a oferi „ajutor umanitar” navei.

Miercuri, autoritățile panameze au autorizat inițial nava de croazieră, care are la bord 1800 de pasageri și membri ai echipajului, să utilizeze canalul Panama, înainte de a reveni asupra deciziei din „rațiuni sanitare”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Între timp, compania Holland America (grupul Carnival) care operează pachebotul Zaandam, a anunțat moartea a patru pasageri la bord, fără a preciza cauza și contaminarea a cel puțin doi alți pasageri cu virusul SARS-CoV-2, responsabil de pandemia Covid-19.

Începând cu 22 martie, pasagerii, incluzând o sută de francezi, precum și americani, canadieni și resortisanți ai mai multor țări europene, erau izolați strict în cabina lor, după ce câteva zeci din aceștia au prezentat simptome gripale.

În același timp, a fost organizată o operațiune de transbordare pentru pasageri sănătoși pe o altă navă, pachebotul Rotterdam, trimisă de compania Holland America, cu alimente, personal și aparate de testare pentru Covid-19.

De joi, Rotterdam, plecată din San Diego (SUA) este la ancoră la o distanță de câteva sute de metri de pachebotul Zaandam, au constatat jurnaliștii aflați în zonă.

Autoritatea Maritimă din Panama a informat că transbordarea pasagerilor pe Rotterdam a început de sâmbătă.