Patronul unui club CELEBRU a fost bătut de un client care i-a distrus localul
- Olguta Solomon
- 22 februarie 2017, 11:24
Patronul clubului Keops din Petroșani a fost bătut de un client recalcitrant, care a intrat în local și a distrus o parte din mobilier.
Poliția a intevenit cu mascații și l-au arestat pe agresor la 24 de ore de la comiterea faptei. „Acțiunea a avut loc, chiar în cursul dimineții de marți. Polițiștii din Petroșani, cu sprijinul colegilor de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale, au efectuat o acţiune pe raza municipiului Petroşani, în urma căreia au reţinut un petroşănean în vârstă de 32 de ani. Acesta este cercetat de poliţişti sub aspectul comiterii infracţiunilor de tulburare a ordinii şi liniştii publice, lovire sau alte violenţe şi distrugere, faptele fiind comise în noaptea de 16 spre 17 februarie, în incinta unui club din municipiul Petroşani.
Potrivit probatoriului, bărbatul, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, l-ar fi lovit pe administratorul clubului şi ar fi distrus o parte din mobilierul localului. Ancheta este în curs, în momentul de față este reținut și va fi prezentat magistraților în vederea luării măsurilor legale”, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, citat de Servuspress.ro. Bărbatul bănuit că ar fi provocat întreg scandalul a fost luată măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore, cel în cauză urmând a fi prezentat magistraţilor în vederea luării măsurilor legale ce se impun.