Parlamentul European face reguli noi. Companiile de transport pot plăti scump greșelile pe care le fac cu călătorii
- Cora Muntean
- 12 noiembrie 2018, 18:22
Marți, Parlamentul European va dezbate și va vota propuneri de actualizare a drepturilor și obligațiilor călătorilor din transportul feroviar din toată statele Uniunii.
Potrivit regulilor europene, cei care călătoresc au dreptul dreptul la o compensaţie financiară în cazul în care trenul ajunge la destinaţie cu o întârziere de cel puțin o oră. Călătorii pot să aibă dreptul la mese şi băuturi răcoritoare, dar şi la cazare dacă trebuie să stea peste noapte.
Europarlamentarii urmeză să decidă dacă se vor mări compensațiile. Pentru întârzierile între 60 și 90 de minute, călătorii urmează să primească 50 la sută din prețul biletului, între 91 și 120 de minute ar urma să primească 75 la sută din valoarea biletului de călătorie, iar cele peste 121 de minute biletele vor fi rambursate integral.
În prezent, chiar și în România, dacă trenul soseşte la destinaţie cu întârziere din cauza companiei feroviare, călătorii care solicită, primesc o parte din bani înapoi. Despăgubirea este echivalentă cu: 25 la sută din preţul de transport pentru trenul întârziat, dacă întârzierea este între 60 şi 119 minute, 50 la sută din preţul de transport pentru o întârziere de 120 de minute sau mai mult. Nu au dreptul la despăgubire călătorii care au fost anunțați cu privire la întârzieri.
Schimbarea regulamentului, care este în vigoare din 2009, are drept scop informarea mai bună a pasagerilor despre drepturile lor, să asigure o îmbunătățire a asistenței pentru persoanele cu mobilitate redusă, un acces mai bun pentru bicicliști, proceduri mai clare pentru soluționare a plângerilor și despăgubiri mai mari pentru călători în caz de întârzieri, transmite PE. Propunerea aparține Comisiei și dacă va fi adoptată de Parlamentul European şi de Consiliu (de statele membre ale UE) va intra în vigoare.