Senatorii şi deputaţii au luat act de demisia lui Mihai Răzvan Ungureanu prin citirea, în plenul reunit, a hotărârii Parlamentului privind vacantarea funcţiei de director al SIE, şi prin vot. Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate.

Procedura nu a fost finalizată mai întâi din cauza vacanţei parlamentare din perioada campaniei electorale şi a alegerilor din 11 decembrie, apoi din cauza unor discuţii în interiorul coaliţiei de guvernare, care ar fi dorit, iniţial, să discute "la pachet" toate funcţiile vacante asupra cărora trebuie să se pronunţe Parlamentul – cele de la AEP, BNR şi ASF.

După vacantarea funcţiei, preşedintele României va trebui să facă o nominalizare pentru această poziţie. Candidatul va fi audiat în Parlament, apoi votat într-un alt plen reunit. Klaus Iohannis nu a anunţat când urmează să facă această nominalizare.

Postul de director al SIE a rămas vacant după demisia din funcţie a lui Mihai Răzvan Ungureanu în septembrie 2016. De atunci, directorul interimar al SIE este generalul Silviu Predoiu.