Păpuşarul examenelor auto, audiat la DNA

Păpuşarul examenelor auto, audiat la DNA

Comisarul-şef Virgil Ardeleanu, alături de alţi şapte poliţişti, este cercetat de procurorii DNA sub acuzaţia de luare de mită.

Opt poliţişti din cadrul Serviciului Înmatriculări şi Permise de Conducere Bacău au fost chemaţi ieri la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) din Capitală pentru audieri. Printre ei se numără şi comisarul-şef Virgil Ardeleanu, şeful serviciului, care în luna aprilie a fost reţinut de procurorii DNA sub acuzaţia de luare de mită.   „Ancheta are caracter confidenţial“

Ieri au fost audiaţi de procurori patru poliţişti, ceilalţi patru urmând a fi audiaţi în cursul zilei de astăzi. Practic, jumătate dintre angajaţii Serviciului de Permise de Conducere Bacău sunt bănuiţi că ar fi livrat permise auto în alb şi că ar fi luat mită. Până în prezent, niciunul dintre cei opt nu a fost pus sub acuzare.

„Ancheta este în desfăşurare şi are caracter confidenţial, astfel că nu vă pot furniza alte date. Audierile se derulează conform probelor administrate“, a declarat Livia Săplăcan, purtătorul de cuvânt al DNA. Potrivit unor surse din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, ar exista asemănări între acest caz şi cel din judeţul Argeş, unde 17 persoane din cadrul Serviciului de Permise au fost arestate sub acuzaţia că eliberau ilegal permise auto.   La audieri a venit şi comisarul-şef Virgil Ardeleanu, şeful serviciului, care este cercetat în stare de libertate. Pe 18 aprilie, Virgil Ardeleanu a fost surprins în flagrant de procurorii DNA, la Oneşti, având asupra sa 4.900 de euro şi alţi 45.000 de euro în portbagajul maşinii. A doua zi însă, Tribunalul Bacău a decis cercetarea sa în stare de libertate. Avocatul lui Ardeleanu a susţinut în faţa judecătorilor că banii respectivi proveneau din afaceri imobiliare.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit anchetatorilor, în perioada august 2007-aprilie 2008, Virgil Ardeleanu, în calitate de şef al Serviciului, a pretins şi a primit în mod repetat, prin intermediul unor instructori auto, diverse sume de bani de la candidaţii înscrişi la examenul auto.

Prefectul de Bacău, Claudiu Octavian Şerban, nu consideră, deocamdată, că se impune vreo măsură disciplinară împotriva celor cercetaţi. „Instituţia prefectului va fi anunţată dacă procurorii anticorupţie vor lua măsuri. În funcţie de acestea, vom lua deciziile impuse de lege“, susţine prefectul Claudiu Şerban.

ANTECEDENTE

În 2005 a mai fost implicat într-un scandal Comisarul-şef Virgil Ardeleanu a mai fost implicat într-un scandal în 2005, după ce, într-o scrisoare anonimă care a ajuns la mai multe prefecturi din ţară, era acuzat că ia şpagă. Prefectul de atunci, Gabriel Berca, i-a cerut public demisia. În urma cercetărilor, Ardeleanu a fost declarat nevinovat şi a rămas în continuare la şefia Serviciului de Permise Auto.