Papa Francisc DEPLÂNGE soarta imigranţilor: "Sunt victime ale NEDREPTĂŢII"

Papa Francisc DEPLÂNGE soarta imigranţilor: "Sunt victime ale NEDREPTĂŢII"

Papa Francisc a luat din nou apărarea persoanelor care emigrează. Aflat în prima sa vizită la Torino, Suveranul Pontif a deplâns soarta rezervată imigranţilor care fug de războaie şi nedreptăţi, afirmând că ultimele imagini cu ei “stârnesc lacrimi”.

"Imigraţia creşte concurenţa, dar nu trebuie să-i facem vinovaţi pe imigranţi, deoarece ei sunt victime ale nedreptăţii, ale acestei economii pregătite să-i arunce, ale războaielor", a afirmat Papa Francisc, informează Mediafax.

De asemenea, descendent al unor imigranţi italieni în Argentina, Papa Francisc, care a efectuat prima sa vizită în afara Vaticanului pe insula italiană Lampedusa, în 2013, pentru a aduce omagii în memoria a mii de imigranţi morţi în Marea Mediterană, a făcut din soluţionarea fenomenului imigraţiei una dintre priorităţile pontificatului său. Bunicii şi tatăl său s-au născut în împrejurimile oraşului Torino şi au emigrat în Argentina. Papa, născut Jorge Mario Bergoglio, urmează să se întâlnească luni cu urmaşi din familia sa care trăiesc încă în Italia.

 

Ne puteți urmări și pe Google News