Bârfele de la Vatican au umplut paharul. Măsură în premieră a Suveranului pontif. „Să îşi exercite profesia într-un stil creştin”
- Lucian Ionescu
- 29 aprilie 2019, 18:37
Este de notorietate că la saloanele de coafură, la cele de înfrumuseţare sau la frizerii, există un mediu propice bârfelor de tot felul. Nici Vaticanul nu este ocolit de acest obicei. Papa Francisc a cerut luni, în cadrul unei audienţe la Vatican, ca angajaţii acestor saloane să renunţe la asemenea obiceiuri în timpul programului de lucru şi să îşi întâmpine clienţii cu vorbe bune.
În acest context, Suveranul pontif a cerut angajaţilor „să îşi exercite profesia într-un stil creştin, tratându-i pe clienţi cu bunătate, oferindu-le mereu cuvinte amabile şi de încurajare, evitând să cedeze în faţa tentaţiei bârfelor care apare cu uşurinţă în acest mediu profesional", potrivit agerpres.ro
Membrilor delegaţiei de specialişti în coafură, care fac parte din Comitetul Sfântul Martin de Porres, Papa Francisc le-a dat drept exemplu chiar pe un călugăr dominican peruan, considerat sfântul patron al organizaţiei lor, Martin de Porres.
Acesta denumit şi Martin al milosteniei, s-a născut în urma unei relaţii ilegitime dintre un nobil spaniol şi o fostă sclavă peruană de culoare.
În secolul XVI, când a trăit călugărul, meseria de bărbier se întindea în epocă de la îngrijirea rănilor şi până la chirurgie, iar Martin era renumit pentru talentul lui şi pentru blândeţea sa.
A intrat apoi în ordinul călugărilor dominicani. Numeroase miracole au fost atribuite rugăciunilor sale şi a fost canonizat în 1962.