Palmaresul hoțului care dădea jafuri ca în filmele de la Hollywood

Palmaresul hoțului care dădea jafuri ca în filmele de la Hollywood

Hoțul care timp de 4 ani a dat jafuri ca-n filmele de la Hollywood a fost capturat și încarcerat la Penitenciarul „Popa Șapcă” din Timișoara.

În vârstă de 40 de ani, Adrian Bondar a fost condamnat în 2017, în lipsă, la 4 ani si 4 luni de închisoare, fiind acuzat de furt calificat și aderare la grup infracțional organizat. Bondar și gașca lui acționau la pont, după ce filau locul și pregăteau în detaliu acțiunile. Au fost spargeri în care au intrat pe ușa din față și au fugit cu prada înainte să ajungă poliția, chiar dacă s-a declanșat alarma.

Din casa unui pictor austriac, unde unul dintre membrii rețelei se angajase îngrijitor, au furat 1,2 milioane de euro. În iunie, când rețeaua a fost prinsă, Bondar a reușit să fugă, până acum, când a fost prins de polițiști în drum spre vama Moravița, la granița cu Serbia.

 

Hoți de hoți

Potrivit anchetatorilor, rețeaua de super-hoți s-a constituit în 2013. În 2014 s-au „antrenat” furând o casetă de valori cu mii de euro, dintr-o firmă de transport din Chișoda. În 2015 au furat un fișet metalic din Tomnatic (100.000 de lei), un seif din Becicherecul Mic (70.000 lei), altul de la o companie din Jimbolia, componente de calculatoare de la o firmă de IT din Dumbrăvița (70.000 de euro). Au mers apoi în Hunedoara unde au furat două seifuri cu 30.000 de lei, apoi au sustras cutia de valori de la o firmă de curierat din Timișoara.

În 2016, au deschis „sezonul” la Arad, furând dintr-o vilă 4 arme de vânătoare, un pistol, bijuterii și ceasuri de 40.000 de euro. La scurt timp au plecat cu seiful unui consilier local timișorean (400.000 de euro).

În 2017, hoții deveniseră experți, dând atacuri de Guiness Book: au spart o firmă din Giarmata în 2 minute, prejudiciul fiind de 40.000 de lei. În aceeași zi, au dat alt jaf de 2 minute, la Recaș (12.000 de lei), peste o zi au furat un seif din Jimbolia și altul din agenția CFR din Sannicolau Mare, caz în care au avut nevoie de doar 1 minut. Au urmat spargeri în 5 locații din Arad și Bihor, în 2 zile, apoi au spart o bijuterie la Timișoara, furând lingouri de aur de 400.000 de euro. Din locuința unui afacerist au furat ceasuri și bijuterii, dar și cheile de la un cămin de bătrâni, de unde au mai „colectat” 25.000 de lei.

 

Ne puteți urmări și pe Google News