Paleologu îşi explică diagnosticul de "psihopat incapabil" pe care i l-a pus lui Antonescu

Paleologu îşi explică diagnosticul de "psihopat incapabil" pe care i l-a pus lui Antonescu

După ce ieri l-a categorisit pe Crin Antonescu drept "psihopat incapabil" pe Facebook, democrat-liberalul Theodor Paleologu a revenit cu explicaţii.

"Văd că unii fani ai preşedintelui Antonescu s-au supărat din cauza termenului de "psihopat incapabil" utilizat de mine. Regret că nu am dat o serie de explicaţii preliminare pentru o formulare care poate sună prea dur. Nu de jigniri este, însă, vorba, ci de înţelegerea unui fenomen", explică Paleologu. Acesta continuă spunând că "fandacsia" e fenomen curent în politică, iar "narcisismul e boală profesională la politicieni şi riscă, în forme extreme, să le anestezieze conştiinţa şi simţul realităţii". "Te miri cum unii oameni inteligenţi şi cumsecade o iau razna. Devin grandomani, se cred instrumente ale Providenţei. Am văzut suficiente cazuri la colegi din PDL, la fel cum observ aceleaşi mecanisme ale alienării la politicieni din alte partide". După ce epuizează partea de teorie, Paleologu trece la exemple practice. "Mi se pare o nebunie să promiţi o a treia suspendare a preşedintelui, dar cred plauzibil un atare "worst case scenario". Argumentele pentru acceptarea lui Becali sunt, de asemenea, un simptom al anestezierii conştiinţei şi simţului realităţii. Un asemenea om nu se va opri de la nimic, pentru că nu mai are nici o formă de cenzură interioară. Iar de ce este capabil, am putut vedea în scurtul său mandat de preşedinte interimar", încheie deputatul PDL. Ieri, într-un comentariu pe Facebook, Paleologu spusese că după părerea sa Băsescu va fi suspendat dacă nu-l numeşte premier pe liderul PSD, "caz în care România va intra pe mâna celor doi iresponsabili, plagiatorul instabil şi psihopatul incapabil". Paleologu a făcut aceste comentarii după ce Crin Antonescu a declarat, la Pro TV, că nu exclude o nouă suspendare după alegeri, dacă Traian Băsescu nu va desemna un premier de la USL, în caz că această alianţă va obţine peste 50% la alegeri.

CITIŢI ŞI:
  • Toader Paleologu, încântat dacă Tăriceanu ar redeveni prim-ministru