OTV, pauză de trei ore

OTV, pauză de trei ore

PEDEAPSĂ. OTV a avut emisia întreruptă timp de trei ore, ieri, între 18.00 şi 21.00.

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis suspendarea pentru încălcări repetate ale legislaţiei, în emisiunile „Dan Diaconescu direct“, din perioada 10 februarie-4 aprilie, în care s-a discutat viaţa lui Horia Moculescu. Tot ieri, Dan Diaconescu a primit o amendă de 10.000 de lei pentru difuzarea de acuzaţii penale şi pentru limbaj injurios la adresa unor reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe.

OTV este un obişnuit al amenzilor CNA, iar membrii forului s-au resemnat cu pasivitatea postului TV în faţa sancţiunilor. „Tot ce am făcut în relaţie cu OTV a fost inutil, nu şi-au modificat comportamentul jurnalistic în urma sancţiunilor noastre, aşa cum au făcut-o alte televiziuni. În condiţiile acestea, sancţiunea asta e singura metodă pe care legea ne-o pune în mână“, a afirmat Cristina Trepcea, membru CNA.

Ne puteți urmări și pe Google News