Campioana din Galaţi a învins-o aseară, în deplasare, pe nou-promovata Ceahlăul Piatra Neamţ, scor 2-0, obţinând prima victorie în acest campionat.
Deţinătoarea titlului în Liga I dă semne de viaţă. Oţelul Galaţi a obţinut aseară, la Piatra Neamţ, prima victorie în acest sezon al Ligii I, impunându-se cu 2-0 în meciul cu Ceahlăul. Golurile au fost izbutite de Ioan Filip şi de Marius Pena, în partea secundă a jocului. Gălăţenii călcaseră strâmb în primele două etape, tot în meciuri cu echipe ajunse în această vară în prima divizie (1-2 cu Petrolul Ploieşti şi 0-0 cu Concordia Chiajna). Pena a marcat imediat după ce a intrat pe teren Prima repriză a meciului jucat sub Pietricica a avut un singur moment interesant - golul anulat gălăţeanului Gabriel Paraschiv pe motiv de fault în atac - şi 44 de minute de plictiseală insuportabilă. După pauză, jocul s-a mai încins. Prima ocazie clară de gol le-a aparţinut gazdelor, prin Stana, însă şutul mijlocaşului nemţean a fost respins de Grahovac. La cealaltă poartă, Ionuţ Neagu a ratat de puţin ţinta cu un şut de la distanţă. Tabela a fost deblocată în minutul 65, când Ibeh a şutat în diagonală, mingea a fost respinsă de portarul Villadsen, iar Filip, atent, a trimis-o în plasă din interiorul careului. Până la final, Ceahlăul a ameninţat de câteva ori poarta Oţelului, însă cei care au marcat au fost tot campionii. Cazan l-a faultat în careu pe Râpă, iar Pena, care intrase pe teren cu doar câteva secunde înainte, a transformat cu sânge rece lovitura de pedeapsă. În urma acestei victorii, Oţelul a urcat în prima jumătate a clasamentului. De cealaltă parte, Ceahlăul rămâne cu cele două puncte strânse în primele două runde. 4 puncte a adunat Oţelul Galaţi în primele trei etape ale stagiunii din Liga I