Ședința de Guvern care ar fi trebuit să aibă loc ieri pentru a se adopta OUG privind plafoanele bugetare a fost amânată pentru astăzi la ora 14:00. Consilul Economic și Social, care ar fi trebuit să dea aviz pe proiectul de Ordonanță promovat de Ministerul Finanțelor, nu s-a întrunit și nu a eliberat documentul.
Președintele PSD Liviu Dragnea a spus că în cazul în care ordonanța de urgență privind plafoanele bugetare va fi aprobată de Guvern, bugetul va putea fi aprobat imediat. Următorul pas ar fi retrimiterea legii la promulgare președintelui Klaus Iohannis.
Legea plafoanelor cuprinde indicatorii economici pe baza cărora se constuiește bugetul de stat. Printre indicatorii cei mai importanți pe care se fundamentează bugetul se numără și deficitul bugetar. Pentru a putea mări alocațiile copiilor de la 84 de lei la 150 de lei, Parlamentul a adoptat creșterea deficitului bugetar de la 2,55 % la 2,76 % din PIB. Amendamentul avizat favorabil de Comisia de Buget-Finanțe a fost adoptat de Camera Deputaților.
Din cauza acestei modificări, CCR a declarat neconstituțională Legea plafoanelor invocând nerespectarea procesului legislativ. „La data la care au fost reluate dezbaterea și adoptarea în plenul Camerei Deputaților aceasta cameră nu mai era constituțional învestită și, prin urmare, organele sale de conducere (respectiv Biroul Permanent) ori cele de lucru (Comisia buget, finanțe și bănci) nu mai erau competente să îndeplinească acte în legatură cu aceasta inițiativă legislativă”, se precizează în decizia Curții Constituționale.
Președintele PNL Ludovic Orban a declarat, ieri, liberalii vor avea câte o intervenție la la fiecare punct din cadrul cererii de reexaminare transmisă de Iohannis și că dezbaterile și votul vor fi imposibile să aibă loc într-o singură zi, miercuri, așa cum și-a propus PSD. În legătură cu amânarea ședinței de Guvern, Orban a declarat că nu există bani și că PSD „nu mai știe pe unde să scoată cămașa”. „Sunt puse sub semnul întrebării capacitatea de a asigura indemnizațiile și toate celelalte categorii de ajutoare care sunt îndreptate către persoanele cele mai defavorizate, persoanele cu dizabilități”, a precizat Orban.
Ultima oră: Potrivit unei informații transmisă de Guvern, Ordonanța privind plafoanele bugetare nu figurează nici pe ordinea de zi a ședinței de azi.