ORDIN DE MOBILIZARE. Peste 800 de polițiști, jandarmi și pompieri acționează în OPERAȚIUNEA „LITORAL 2014”
- Petrisor Cana
- 29 iunie 2014, 14:59
Timp de două luni, din dispoziția viceprim-ministrului pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, peste 800 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) vor acționa pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale pe litoralul Mării Negre, în cadrul operaţiunii „Litoral 2014”.
În baza ordinului dat de oficialul MAI, începând cu data de 1 iulie, 400 de polițiști, 300 de jandarmi, 100 de pompieri și polițiști de frontieră se vor afla, zilnic, în misiune, până la sfârșitul sezonului estival.
Totodată, , în sprijinul forțelor Ministerului Afacerilor Interne din județul Constanța vor fi detașați lunar, de la alte structuri teritoriale, câte 33 de polițiști pentru lunile iulie și august. În funcție de evoluția situației operative, dispozitivul de menținere a ordinii și siguranței publice poate fi suplimentat, transmite MAI.
„Prin prezența în teren a efectivelor suplimentare de poliţişti, jandarmi şi poliţişti de frontieră, Ministerul Afacerilor Interne îşi propune să asigure tuturor celor aflați pe litoral un climat de siguranţă publică ridicat.”, se arată în comunicatul MAI.
Supraveghere din aer, de pe apă și de pe uscat
În Delta Dunării şi la Marea Neagră, Poliţia de Frontieră Română va acorda atenţie deosebită controlului navelor şi al ambarcaţiunilor, căutării şi salvării vieţilor omeneşti pe mare (misiuni de tip „search and rescue"), protecţiei obiectivelor aflate în zona de competenţă, respectării normelor privind ordinea şi siguranţa navigaţiei în zona de competenţă etc.
De asemenea, poliţiştii rutieri vor asigura monitorizarea şi fluidizarea traficului rutier, aceştia urmând să organizeze şi să desfăşoare acţiuni preventive pentru combaterea conducerii autovehiculelor cu viteză excesivă pe drumurile ce asigură accesul turiştilor către şi dinspre litoral.
În funcţie de evoluţia situaţiei operative, poliţiştii rutieri vor fi sprijiniţi în activitatea proprie de către elicopterele Inspectoratului General de Aviaţie al M.A.I. care vor asigura monitorizarea traficului rutier pe drumurile utilizate de turişti.