Orban promite izolarea termică a tuturor clădirilor din Capitală, conectate la rețeaua termică

Orban promite izolarea termică a tuturor clădirilor din Capitală, conectate la rețeaua termică

Primul ministru Ludovic Orban a prezentat, marţi, proiectele comune în toate domeniile importante de activitate ale municipalităţii între Primăria Capitalei şi Guvern. Acestea vizează domenii precum mediul, mobilitatea urbană, sănătatea și energia termică.

 

Premierul a fost prezent la semnarea contractului de finanţare pentru reabilitarea sistemului de termoficare al municipiului Bucureşti din fonduri europene de către primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, şi ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş.

Colaborare Guvern-PMB

Șeful Executivului a precizat că acest contract de finanţare reprezintă doar începutul colaborării dintre cele două instituţii.

„Această colaborare va fi urmată de proiecte comune în toate domeniile importante de activitate ale Primăriei Capitalei, în domeniul mediului, în domeniul mobilităţii urbane, în domeniul sănătăţii, în domeniul energiei termice, vor urma proiecte extrem de importante în parteneriat dintre Primăria Capitalei şi Guvern", a precizat prim-ministrul.

Potrivit acestuia, contractul semnat marţi reprezintă „un prim pas", în condiţiile în care sistemul de termoficare din Bucureşti are nevoie de „investiţii majore" pentru a-i creşte randamentul.

„La ora actuală, producerea energiei termice se face în centrale cu randamente de aproximativ 50%, dacă nu şi mai puţin, iar pierderile pe reţeaua primară, pe reţeaua principală şi pe reţelele secundare sunt uriaşe. De asemenea, există pierderi în cadrul clădirilor, pierderi prin pereţi, prin ferestre, care duc randamentul sistemului de producere şi furnizare a energiei termice la o cifră care face extrem de ineficientă exploatarea acestui sistem de termoficare public.

Obiectivul nostru este să sprijinim Primăria Capitalei în toate celelalte proiecte legate de creşterea eficienţei, creşterea randamentului în funcţionarea sistemului de alimentare cu căldură şi cu apă caldă a bucureştenilor", a transmis premierul.

Proiect de reabilitare a rețelei de termoficare

Ludovic Orban a anunţat că săptămâna viitoare va avea, alături de primarul general al Capitalei, o întâlnire la Ministerul Economiei, pentru a discuta pe marginea investiţiilor care ar urma să fie făcute la ELCEN, astfel încât, „într-o perioadă de timp rezonabilă”, să crească randamentul în producerea energiei termice şi electrice, în sistem de cogenerare, utilizând sisteme moderne.

Premierul a adăugat că Guvernul va căuta resurse financiare suplimentare pentru a putea sprijini continuarea proiectului de reabilitare a reţelei de termoficare din Bucureşti.

„De asemenea, pot să vă anunţ că am prevăzut în cadrul programelor finanţate din fonduri europene de creştere a eficienţei energetice sume importante pentru ceea ce este cunoscut ca izolare termică a clădirilor, astfel încât să reducem pierderile din clădiri şi să creştem per ansamblu randamentul sistemului energetic”, a conchis Orban, potrivit Agerpres.