Orașele din România care vor deveni inteligente şi verzi: Viața românilor se schimbă radical
- Antonia Hendrik
- 29 octombrie 2024, 18:48
Orașele din România care vor fi sprijinite să devină smart, verzi şi prietenoase cu locuitorii lor până în 2035, au fost alese. Anunţul a fost făcut în cadrul Forumului pentru Neutralitate Climatică M100.
Orașele din România care se angajează să devină neutre climatic
Au fost alese zece oraşe româneşti, și anume: Alba Iulia, Bistrița, Buzău, Brașov, Constanța, Iași, Oradea, Reșița, Timișoara și, în premieră, Bucureștiul și cele 6 sectoare.
Toate aceste orașe vor primi în următorii ani sprijin în dezvoltarea planurilor de neutralitate climatică şi vor fi finanţate pentru a implementa acţiuni care să le ajute în tranziţia verde cu scopul îmbunătățirii calității vieții. Anunţul a fost făcut la Forumul pentru Neutralitate Climatică M100, care se desfășoară la Bucureşti în perioada 29-30 octombrie la MINA Museum.
Orașele din România care se angajează să devină neutre climatic. Sursa foto: Pixabay
Potrivit sursei citate mai sus, cele zece oraşe se alătură celor trei care au pornit deja în cursa spre neutralitate climatică, acestea sunt: Cluj Napoca, Bucureşti sector 2 şi Suceava. Aceste orașe au făcut paşi importanţi spre tranziţia verde.
Misiunea M100 își propune să reducă emisiile de carbon
Misiunea M100 îşi propune să aplice la nivel naţional politicile europene şi să ajute şi alte oraşe din România să atingă ţintele de reducere a emisiilor de carbon asumate la nivel naţional prin Pactul Verde European.
Orașele nominalizate, cu ajutorul experților din echipa M100 Climate City Contracts, vor dezvolta un model de plan de acţiune la nivel european pentru a deveni neutre climatic. Oraşele din România au fost selectate în urma unui proces similar cu cel european.
Orașele din România care se angajează să devină neutre climatic. Sursa foto: Facebook
Julio Lumbreras, Tenured Associate Professor, Universidad Politécnica de Madrid şi jurat M100, a declarat „Sunt impresionat de calitatea propunerilor prezentate de oraşele româneşti. Propunerile sunt îndrăzneţe, au o abordare clară, multisectorială (...). Cu siguranţă, România este un pionier în Europa în ceea ce priveşte implementarea Misiunii UE”.
Orașele din România vor fi ajutate de mai multe instituții europene
Forumul pentru Neutralitate Climatică M100, care se desfăşoară în zilele de 29 şi 30 octombrie, la Bucureşti, la Mina Museum, este o iniţiativă unică în România.
Forumul reuneşte pentru prima dată primari ai oraşelor selectate, reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale şi ai Guvernului, miniştri, reprezentanţi ai Comisiei Europene, ai Băncii Europene de Investiţii, ai Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Net Zero Cities, Dark Matter Lab.
De asemenea, sunt prezenți reprezentanţi ai sectorului neguvernamental, academic şi privat, precum şi experţi independenţi care au o temă comună: susţinerea oraşelor româneşti în tranziţia către neutralitate climatică.