ONU. Arabia Saudită, eliminată din Consiliul drepturilor omului. China și Rusia, realese
- Tudor Borcea
- 14 octombrie 2020, 12:33
Regatul saudit este singura țară candidată care nu a fost aleasă, marți, la Consiliul Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului. Rezultat salutat de criticii Riadului.
Arabia Saudită a eșuat în încercarea sa de a deveni membru al Consiliului pentru Drepturile Omului al Organizației Națiunilor Unite marți, când China și Rusia au fost alese pentru un mandat de trei ani.
Organizațiile pentru drepturile omului au salutat înfrângerea Riadului și încercările sale de a-și îmbunătăți imaginea în fața comunității internaționale.
„Consiliul pentru Drepturile Omului a reprimat astăzi spectaulos Arabia Saudită sub conducerea lui Mohammed bin Salman”, a scris Bruno Stagno, director executiv adjunct al ONG-ului Human Rights Watch (HRW), pe Twitter, referindu-se la prințul moștenitor al regatului saudit.
„Singura țară care nu este aleasă, părăsită de majoritatea membrilor ONU. Regatul culege ceea ce merită pentru încălcările grave ale drepturilor omului și pentru crimele sale de război din străinătate” , adaugă directorul executiv al ONG-ului.
15 locuri erau în joc în acest consiliu, care are 47 de membri, criticat de organizațiile pentru drepturile omului și de Statele Unite, deoarece există țări acuzate că au încălcat tocmai aceste drepturi.
Cu toate acestea, doar patru din cele 15 locuri au fost contestate, toate în Asia și Pacific.
China a primit 139 de voturi (votul a fost secret), o scădere dramatică față de cele 180 de voturi obținute ultima dată când a fost aleasă, în 2016.
„Acest lucru arată că tot mai multe state sunt deranjate de bilanțul dezastruos al Chinei în ceea ce privește respectarea drepturilor”, a scris pe Twitter Louis Charbonneau, șeful HRW la Națiunile Unite.