OMV Petrom, fără suflu în regiune

OMV Petrom, fără suflu în regiune

Cea mai mare companie din România nu confirmă pretenţiile de lider şi în sud-estul Europei.

Mariana Gheorghe, directorul general al Petrom, a spus ieri că obiectivul companiei petroliere de a deveni un centru al activităţilor grupului austriac OMV în Europa de Sud-Est şi zona Mării Caspice are „rezultate nesemnificative“.   „La acest moment nu avem rezultate foarte mari prin achiziţii sau dezvoltări pe plan regional, dar strategia va fi reanalizată în luna iunie“, a spus Mariana Gheorghe. Acest lucru se petrece deşi Petrom va ridica un sediu în Bucureşti, care va aduna toţi angajaţii companiei din Capitală, fiind al doilea centru al OMV, după Viena, afirmă Gheorghe.

Luna trecută însă, Wolfgang Ruttenstorfer, şeful OMV, a spus că austriecii vor să devină principalii concurenţi ai Gazprom în sudul şi estul Europei, prin preluarea MOL. Deşi Petrom este compania care aduce cele mai multe rezerve de petrol şi gaze spre exploatare celor de la OMV, se pare că strategia de extindere a acestora nu se bazează pe forţa companiei autohtone. Afacere „în familie“ Noul sediu al Petrom va costa 130 de milioane de euro şi va fi finalizat la sfârşitul lui 2009. Lucrările de infrastructură stradală vor costa alte 3,2 milioane de euro. Clădirea va avea o centrală electrică de 5 MW, cafenea, magazine, centru medical, o cantină şi grădini interioare. Licitaţia pentru ridicarea acestui sediu a fost câştigată de compania Alpine, cel mai mare constructor privat din Austria.

Tot austrieci sunt şi cei de la Strabag, grup din care face parte firma care ecologizează terenul pe care va fi construit sediul. Nu în ultimul rând, arhitecţii sediului sunt Anin-Jeronim-Fitilidis&Partner, care vin din Germania.

Ne puteți urmări și pe Google News