Omul lui Vladimir Putin, avertisment pentru România! Doar neimplicarea în războiul din Ucraina ne scapă de pericolul rusesc

Omul lui Vladimir Putin, avertisment pentru România! Doar neimplicarea în războiul din Ucraina ne scapă de pericolul rusesc Valery Kuzmin. Sursa: Ambasada Rusiei

Întrebat dacă, pentru România, războiul din Ucraina reprezintă o amenințare, ambasadorul Rusiei la București declară: „În măsura în care forțele armate române sau NATO nu sunt implicate în războiul împotriva Rusiei, țara dvs. nu este în pericol”.

Valery Kuzmin, cel care este ambasadorul Rusiei la București, declară că Rusia a primit și ea refugiați din Donbas.

„Rusia a primit în ultima săptămână aproximativ 150 de mii de refugiați din Donbass, care au fost atacaţi în mod deschis de militarii ucraineni și de neonaziști”, a transmis Kuzmin.

Ambasadorul rus declară că afluxul de refugiați ucraineni este o mare tragedie, pe care Rusia nu poate să o gestioneze

Ambasadorul spune că Rusia deplânge cele petrecute, dar că nu poate asigura ajutor la frontiere pentru refugiații de război.

Ne puteți urmări și pe Google News

„În ceea ce privește afluxul de refugiați ucraineni la punctele de control la frontieră, este o mare tragedie umanitară pe care Rusia nu are cum s-o gestioneze. Forțele ruse care operează pe teritoriul ucrainean au declarat de mai multe ori oficial că nu vizează populația civilă sau cartierele de locuit, ci doar ținte și infrastructură militară. Armata ucraineană beneficiază de dreptul deplin de a depune armele și, după ce au semnat obligația de a nu lua parte la alte ostilități, sunt libere să se întoarcă la familiile lor”, a spus acesta.

Se află România în pericol?

Valery Kuzmin declară că „România este unul dintre vecinii noștri și căutăm să menținem relații de bună vecinătate cu aceasta. Ceea ce este important: aceste relații ar trebui construite pe o bază solidă a respectului și beneficiului reciproc, precum și a reciprocității”.

De menționat este faptul că oficialul rus condiționează securitatea României de măsurile luate de NATO sau țara noastră, în războiul din Ucraina.

„În măsura în care forțele armate române sau NATO nu sunt implicate în războiul împotriva Rusiei, țara dumneavoastră nu este în pericol în calitate de vecin al Federației Ruse”, declară acesta.

Gazele rusești pentru România vor fi oprite de UE, nu de Rusia

Kuzmin declară că spiritul de aventură neonazist a făcut ca măsurile fianciare impuse Rusiei să afecteze livrarea de gaze.

„Având în vedere cele de mai sus, nu există pericolul direct de întrerupere a furnizării de gaze către România pe ruta de sud (Turcia – Bulgaria). Deși unele mișcări nesăbuite ale conducerii UE de la Bruxelles („sancțiuni financiare cuprinzătoare”) sau comportamentul aventurier iresponsabil al bandelor naziste, care sunt numite batalioane naționale în Ucraina, reală și chiar cunoscută din experiența anterioară, practica autorităților ucrainene de a fura cu aroganță gazul ar putea aduce riscuri suplimentare aprovizionărilor pe teritoriul ucrainean”, spune Kuzmin.

„În ceea ce privește – îndrăznesc să spun nebunești – ideile care circulă în Europa despre eliminarea tuturor relațiilor economice reciproc avantajoase dintre noi, acestea vor fi egale cu a-şi trage UE un glonţ în picior”, a mai transmis acesta.