Omenirea în pericol. Record istoric de caniculă. Asistăm la explozia temperaturilor
- Mihnea Talau
- 5 august 2019, 17:11
Luna iulie 2019 a fost marcată de o caniculă severă în Europa. Ea a fost cea mai călduroasă perioadă înregistrată vreodată în lume, depăşind chiar temperaturile din iulie 2016, potrivit datelor serviciului european Copernicus privind schimbările climatice.
„Luna iulie - Luna lui Cuptor - este în general cea mai caldă a anului în lume, dar, potrivit datelor noastre, actuala lună iulie a fost cea mai caldă de când se fac măsurători meteo", se arată în comunicatul difuzat luni de şeful agenţiei, Jean-Noël Thépaut.
„Prin continuarea emisiilor de gaze cu efect de seră şi impactul asupra creşterii mondiale a temperaturilor, recordurile vor continua să fie doborâte", a avertizat el. Potrivit datelor Copernicus, mercurul a urcat în iulie cu 0,04 grade Celsius, depăşind precedentul record din iulie 2016, an marcat de influenţa unui El Nino puternic.
Această diferenţă este atât de mică, încât este posibil ca alte organisme de referinţă, care colectează şi analizează datele în mod diferit, să ajungă la alte concluzii, arată comunicatul. Agenţia atmosferică americană NOAA nu a publicat încă concluziile pentru luna iulie.
Potrivit Copernicus, temperatura medie a lunii iulie 2019 a fost cu 0,56 grade Celsius mai mare decât media perioadei 1981-2000 şi cu 1,2 grade Celsius peste nivelul preindustrial - baza de referinţă a experţilor ONU pentru climă.
Luna iulie a fost marcată de o caniculă scurtă dar intensă în Europa de Vest, unde în ţări precum Germania, Belgia sau Olanda s-a doborât recordul absolut al celor mai ridicate temperaturi. Copernicus notează că temperaturile au fost peste media normală şi în zone nordice ca Alaska, Groenlanda şi în unele părţi ale Siberiei, precum şi în Asia centrală şi în unele regiuni ale Antarcticii.
Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) estimează că 2019 ar trebui să fie inclus în Top 5 al celor mai călduroşi ani din istoria recentă, scrie Agerpres.