Desi la un moment dat parea sigura, aducerea lui Hagi la carma "ros-albastrilor" din vara nu mai este agreata de Gigi Becali.
Olaroiu va ramane la Steaua pentru ca este usor de „manevrat”. Cosmin Olaroiu va ramane, mai mult ca sigur, si din vara pe banca tehnica a Stelei. Gica Hagi, cel care era creditat cu cele mai mari sanse de a-l inlocui pe Oli, a ajuns la vorba celebra a lui Emeric Ienei: „Nu-ti face iluzii, ca sa n-ai deziluzii”.
„Regele” a lasat sa se inteleaga in urma cu trei zile ca portile nu-i mai sunt larg deschise in Ghencea. „Daca vin la Steaua? Raspunsul nu e la mine, ci la altcineva. Nu pot sa ma propun singur”, a spus Hagi.
In urma cu cateva saptamani, toate variantele duceau la Hagi ca antrenor la Steaua, mai ales dupa ce Gigi Becali l-a numit „varianta ideala” si a recunoscut ca se consulta cu el in privinta jucatorilor care ar trebui transferati din vara. Intre timp s-au intamplat evenimente care l-au indepartat pe Hagi de Steaua.
„Lucrat” de Piturca
Desi rudele si apropiatii au incercat sa-l convinga pe Gigi Becali ca Hagi trebuie adus la echipa, au existat si persoane care i-au pus „contre” celui mai mare fotbalist roman.
Victor Piturca, adversar declarat al „Regelui”, i-a spus tot mai des, in ultima vreme, latifundiarului ca ar fi mai bine sa-l pastreze pe Olaroiu, decat sa-l aduca pe Hagi. Acelasi discurs l-a avut si Mitica Dragomir, iar Becali se pare ca a fost convins.
Un argument decisiv in favoarea lui Olaroiu a fost atitudinea acestuia obedienta. Becali stie ca poate sa-i ceara orice, de la introducerea anumitor jucatori in timpul meciurilor pana la semnarea unor contracte fictive, ca Oli nu-l contrazice. In schimb, cu Hagi i-ar fi fost mult mai greu sa-si impuna punctul de vedere.
Lui Becali nu i-au convenit nici numele colaboratorilor propusi de Hagi. Initial, s-a spus ca presedinte trebuia sa vina Gica Popescu, dar, dupa ce „Baciul” a refuzat, Hagi l-a propus pe Ion Craciunescu. Becali nici n-a vrut sa auda.
In schimb, l-a angajat pe Gabi Popescu, prieten apropiat al lui Olaroiu. Aducerea lui Gabi Popescu este alt semnal ca antrenor va fi tot Oli, deoarece nu s-ar fi justificat angajarea unui scouter pentru doar o luna. Adi Ilie, viitorul manager general din Ghencea, nu-i este nici dusman, dar nici apropiat lui Hagi.
CRITICILE "REGELUI"
„Locul doi nu e pentru Steaua”
Ori de cate ori a fost intrebat despre prestatiile Stelei din aceasta primavara „neagra”, Hagi (foto) a lansat sageti in directia lui Cosmin Olaroiu. Ultima oara, Hagi
l-a criticat in urma cu trei zile: „Ca orice stelist, ma simt umilit cand vad ca avansul pe care il are Dinamo este atat de mare. Locul doi nu poate fi o victorie, pentru ca acest loc nu este pentru Steaua”.
In anturajul Stelei se vorbeste ca numarul unu pe lista de achizitii propusa de „Rege” ar fi fost Ianis Zicu! In schimb, Gigi Becali a confirmat ieri ca-l va transfera pe Rica Neaga, un jucator care evolueaza pe acelasi post cu favoritul lui Hagi.
RAZBOIUL CU FANII
Gigi Becali: „Ii calc in picioare”
Razboiul dintre Gigi Becali si fanii Stelei a continuat ieri cu un episod desfasurat la un post de radio, unde latifundiarul a spus ca n-ar accepta niciodata ca suporterii „ros-albastrilor” sa-i injure pe jucatori, asa cum au facut fanii Rapidului. „Ii calc in picioare eu, nu mai stau sa vina jandarmii”, a tunat Becali.
In schimb, fanii gruparii din Ghencea au impartit ieri in fata unui complex comercial din sectorul patru al Capitalei manifeste virulente la adresa patronului. Sub titulatura „Stelisti, hai sa ne trezim!”, manifestul contine mai multe intrebari retorice dure de genul „Pana cand ne vom mai lasa calcati in picioare de acest cioban?”.
Steaua va intalni asta-seara, in deplasare, formatia FC National, intr-un meci in care echipa lui Olaroiu porneste ca mare favorita. Punctul maxim de interes va fi din nou razboiul Becali - suporteri.