OFICIAL. Anghel Iordănescu a parafat un nou contract cu FRF. „Generalul” va conduce naționala la Euro 2016

OFICIAL. Anghel Iordănescu a parafat un nou contract cu FRF. „Generalul” va conduce naționala la Euro 2016

Răzvan Burleanu, președintele FRF, și Anghel Iordănescu au bătut palma, astăzi, în vederea unui nou contract de selecționer al lui „Tata” Puiu.

Astfel, după o pauză de opt ani, România va participa la Euro 2016 cu Anghel Iordănescu pe banca tehnică. „Vă pot confirma că am semnat acordul de continuare. Încă de la bun început problema nu a fost financiară. Sunt onorat şi mulţumit că muncesc cu domnul Iordănescu până la finalul Campionatului European. Între 25 ianuarie şi 6 februarie naţionala va avea un cantonament pentru jucători din ţară", a afirmat Răzvan Burleanu.

Ieri, contractul lui Iordănescu expirase, iar până astăzi, naționala României rămăsese fără selecționerul. În contractul precedent, „Generalul” primea 20.000 de euro pe lună, fiind unul dintre cei mai slab plătiţi antrenori care s-au calificat la turneul final. Tot ieri, antrenorii secunzi ai naționalei, Daniel Isăilă, Viorel Moldovan și Ionuț Badea, au parafat deja prelungirea contractului.