Evenimentul Zilei > Politica > Obiectivul PD-L: Moldova portocalie
Obiectivul PD-L: Moldova portocalie

Obiectivul PD-L: Moldova portocalie

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, astăzi, la Alba Iulia, în cadrul lansării candidaţilor partidului la alegerile locale, că marea provocare pentru formaţiunea pe care o conduce va fi câştigarea alegerilor în Moldova. Emil Boc a mai spus că organizaţia din Alba este cea mai puternică din Ardeal a PD-L, motiv pentru care este convins că va câştiga. "Marea provocare pentru noi este să recâştigăm Moldova (...) Vrem să o facem portocalie, cum vrem dealtfel să facem toată ţara portocalie", a declarat preşedintele PD-L.

Liderul democrat-liberal a spus că în Moldova PDL îşi propune câştigarea preşedinţiei Consiliului Judeţean Suceava şi a Primăriei Suceava, câştigarea alegerilor la Piatra Neamţ, Botoşani, Iaşi şi Galaţi, astfel încât şi în Moldova "să fie adusă culoarea portocalie". Potrivit lui Boc, PDL are toate şansele "să facă întreaga Românie portocalie", ţinta partidului pentru alegerile locale fiind câştigarea detaşată a scrutinului electoral în întreaga ţară.

Boc invintă liberalii în PD-L

În faţa a peste o mie de oameni, Emil Boc l-a acuzat pe preşedintele PNL, Călin Popescu-Tăriceanu, că are "vocaţie de trădător" şi a lansat un apel către "toţi liberalii care mai cred în valorile liberale să vină la PD-L", ca să nu cadă în plasa întinsă de Tăriceanu şi Năstase.

"Băsescu l-a plimbat de mână prin ţară, iar apoi l-a pus premier", a spus Boc, acuzându-l pe liderul liberal că a trădat şi electoratul Alianţei D.A., iar acum "stă la masă cu Ion Iliescu, Adrian Năstase şi pun bazele unei alianţe cu PSD care ar compromite viitorul democratic al României".

Emil Boc a mai spus că PD-L nu are nevoie de alianţe preelectorale, mai ales că democraţii au fost trădaţi de Călin Popescu Tăriceanu, care a lăsat deoparte interesele românilor, pentru a se ocupa de interese de grup.

La Alba Iulia, au mai fost prezente: europarlamentarul Monica Iacob Ridzi, deputatul Raluca Turcan şi secretarul general al Tineretului PDL, Elena Băsescu, aceasta din urmă preferând să stea în public şi nu pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia.

(17:00)

Publicat in categoriile: Politica
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: