Obama vorbeşte despre cea mai mare greşeală comisă în calitate de şef al statului
- Dodo Romniceanu
- 11 aprilie 2016, 07:34
Liderul de la Casa Albă, Barack Obama consideră că cea mai mare greşeală a sa, în calitate de şef de stat, a fost lipsa unui plan după intervenţiile militare din Libia.
"Probabil cea mai mare greşeală a mea a fost să nu concep un plan după ce am luat decizia de a interveni cu forţe militare în Libia", a declarat Barack Obama în cadrul unui interviu pentru Fox News. Aceasta nu este prima dată când preşedintele SUA a vorbit despre Libia şi intervenţia NATO în statul nord-african, acţiune ce a rezultat cu uciderea lui Muammar Gadhafi în octombrie anul trecut.
În cadrul unui alt interviu, publicat luna trecută în The Atlantic, Obama i-a spus jurnalistului Jeffrey Goldberg că primul ministru al Marii Britanii a devenit "distras de o serie de alte lucruri" după operaţiunea militară din Libia. Cu toate că Obama este de părere că intervenţia NATO a decurs cât de bine s-a putut, acesta susţine că Libia a ajuns "un dezastru".
În ceea ce priveşte cea mai mare realizare din mandatul său, liderul de la Casa Albă a precizat că aceasta ar fi "salvarea economiei dintr-o mare recesiune".