Preşedintele american Barack Obama a lansat, astăzi, un apel fără precedent către poporul iranian, oferin, prin intermediul unui mesaj video, un "nou început" al relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări, scrie IHT.
Primul mesaj televizat al lui Barack Obama de la Casa Albă, subtitrat în limba persană de mai multe posturi de televiziune din Orientul Mijlociu, a subliniat o atitudine mai deschisă a Statelor Unite faţă de Iran. Preşedintele american a spus că doreşte să "vorbească direct cu oamenii şi conducătorii din Republica Islamică Iran" pentru a le spune că este hotărât să stabilească "legături constructive".
"Administraţia mea se va dedica diplomaţiei care se adresează întregului spectru de probleme cu care ne confruntăm şi să stabilim relaţii diplomatice constructive între Statele Unite, Iran şi comunitatea internaţională", a spus Obama într-un mesaj care coincide cu începutul sărbătorii Nowruz, Anul Nou iranian.
Schimbare de atitudine Într-o schimbare majoră a politicii conduse de fostul preşedinte american, George W. Bush, faţă de statul islamic, care fusese inclus pe "axa răului", Barack Obama a spus că este încrezător că, în viitor, relaţiile dintre cele două ţări se vor îmbunătăţi.
"De aproape trei decenii relaţiile dintre naţiunile noastre au fost încordate, însă, cu ocazia acestei sărbători, trebuie să ne reamintim că trebuie să fim uniţi", a spus liderul de la Casa Albă, adăugând că "acest proces nu va putea progresa dacă se vor continua ameninţările. Căutăm să ajungem la o înţelegere onestă bazată pe respect mutual".
Termenul "respect mutual" a devenit un cuvânt-cheie în discursurile lui Barack Obama şi Mahmoud Ahmadinejad, însemnând o rupere de atitudinea administraţiei Bush faţă de Iran.
Obama a încheiat mesajul, spunând: "Mulţumesc şi Eid-eh Shoma Mobarak," însemnând la mulţi ani.