Obama, la Vatican

Obama, la Vatican

Preşedintele american Barack Obama a ajuns, în această după-amiază, la Vatican, pentru prima sa întâlnire cu Papa Benedict al XVI-lea, anunţă AFP.

Liderul de la Casa Albă a fost primit cu toate onorurile cuvenite unui şef de stat, în curtea Vaticanului, de către un detaşament format din ofiţeri elveţieni, dar şi o gardă de onoare formată din ambasadori şi înalţi prelaţi ai Bisericii Catolice şi aristocraţi italieni.

Înaintea întrevederii cu Suveranul Pontif, preşedintele american a fost primit la Palatul Apostolic de către cardinalul secretar de stat Tarcisio Bertone, al doilea în ierarhia de la Vatican.

Doi opozanţi ai avortului Întâlnirea dintre Papa Benedict şi preşedintele SUA are ca scop readucerea în prim-plan a problemelor care vizează Orientul Apropiat sau mediul înconjurător. Nu va fi neglijată nici tema care i-a adus pe cei doi de aceeaşi parte a baricadelor, în opoziţie, aceea a avortului.

Subiectul controversat şi delicat atât la Vatican, cât şi la Casa Albă, a mai fost dezbătut telefonic de către cei doi lideri.

Obama s-a aflat, în cursul acestei dimineţi, la L'Aquila, unde a participat la summitul G8. Tête-à-tête Obama -  Papa Benedict

După ce s-a întreţinut cu Cardinalul-Secretar de Stat, Obama l-a întâlnit la Palatul Apostolic pe Suveraul Pontif.

Îmbrăcat cu un costm albastru închis, cămaşă albă şi cravată albastră, preşedintele american i-a strâns surâzător mâna Papei Benedict al XVI-lea şi a declarat că această întrevedere reprezintă " o onoare". "Vă mulţumesc!", a spus Obama.

Întâlnirea dintre cei doi s-a desfăşurat cu uşile închise şi a durat aproximativ 40 de minute. La final, preşedintele şi Papa Benedict, alături de Prima Doamnă a Statelor Unite s-au pregătit pentru obişnuita sesiune de fotografii.

După un schimb de cadouri, soţia preşedintelui, Michelle Obama, fiicele acestora Malia şi Sasha, în vârstă de zece, şi respectiv opt ani, şi alţi opt membri ai personalului de la Casa Albă au fost prezentate liderului Bisericii Catolice.

Barack Obama a părăsit Vaticanul în jurul orei 18.10 şi se îndreaptă spre Ghana, unde are programată prima sa călătorie în calitate de preşedinte al Americii.

Ştire publicată la ora 17:48 şi actualizată la ora 19:42.

 

Ne puteți urmări și pe Google News