Persoanele care sunt mai atrăgătoare din punct de vedere fizic se angajează mai repede, relaţionează mai uşor cu oamenii şi încasează mai mulţi bani decât semenii lor mai puţin dotaţi fizic.
Daniel Hamermesh, profesor de economie la Universitatea din Texas din Austin, Statele Unite, arată în cartea sa, "Frumuseţea se plăteşte: De ce oamenii atrăgători au mai mult succes", cum o persoană cu un aspect fizic plăcut câştigă mai mulţi bani pe aceeaşi poziţie decât o persoană mai puţin înzestrată fizic. Diferenţa de salarizare nu este totuşi semnificativă, circa 3-4%.
Adunat, însă, la nivelul unei întregii cariere, profesorul Hamermesh susţine că o persoană atrăgătoare câştigă cu până la 230.000 de dolari mai mult. Acest calcul este valabil, însă, numai pentru salariaţii din Statele Unite.
Cel puţin ciudat este faptul că în urma studiilor sale, profesorul de economie de la Universitatea din Texas arată că bărbaţii frumoşi profită de pe urma fizicului mai mult decât femeile. Potrivit acestuia, aspectul fizic este unul dintre factorii importanţi atunci când ne prezentăm la un interviu, alături de vârstă, educaţie, experienţă, sănătate. Prin urmare, data viitoare când vă duceţi la un interviu încercaţi să arătaţi cât mai bine.