OAMENII DE LÂNGĂ NOI. Casă pentru omul fără casă

OAMENII DE LÂNGĂ NOI. Casă pentru omul fără casă

A murit Peti. Un nimeni, un om fără casă, care dormea pe stradă. A fost înmormântat creștinește de o mână de oameni care, de-a lungul anilor, l-au hrănit și îngrijit.

 A ajuns în stradă, nu pentru că ar fi fost un leneș, bețiv și drogat. A pierdut totul într-o clipă și nu a avut puterea să lupte, așa că s-a resemnat. Singurul lui tovarăș era un câine. Și el, al străzii. Peti îi dădea din mâncarea lui, primită de la binefăcătorii lui. De fapt, prima grijă a lui era să hrănească animalul, apoi mânca și el. Câinele îl încălzea și când iernile erau grele, îl trezea să nu înghețe. Astă iarnă au venit hingherii și i-au luat câinele. Să nu-l supere prea tare pe Peti, i-au spus că-l duc la adăpost, că-i erau înghețate lăbuțele. L-a dus în brațe până la mașină. Vecinii s-au rugat de hingheri să-i lase câinele, dar nu a fost chip să-i înduplece. S-au dus apoi la adăpost, să-l aducă înapoi, dar nu au reușit. Peti era tot mai trist. La scurt timp s-a prăpădit și el. L-au dus la morgă, acolo unde zac mult timp cadavre nerevendicate. Vecinii au pus mână de la mână, i-au cumpărat un loc de veci și l-au scos să-l înmormânteze creștinește. L-au condus pe ultimul drum, la casa veșnică, pe omul fără casă. Nu l-au plâns, dar au fost triști. Acum îi fac și parastas, să fie pomenit în ceruri, pentru că a fost un om. Unul care nu a încurcat și deranjat niciodată pe nimeni, care a contat, poate, doar la o statistică, unul învins de resemnare.

Omul care mi-a povestit despre Peti, unul dintre cei care s-au ocupat de înmormântare, a conchis: știu că nu e o poveste senzațională, dar pentru noi, Peti a fost un suflet și el. Niciodată nu știm ce ajungem, oricât de puternici, inteligenți și frumoși am fi.

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.

Ne puteți urmări și pe Google News