Oameni în cuşcă

Oameni în cuşcă

ARTĂ. Cinci profesori şi elevi ai Şcolii de Dans Janis Claxon au organizat un spectacol inedit, "Enclosure 44, Humans", într-un ţarc din incinta Grădinii Zoologice din Edinburgh, unde vor imita comportamentul mai multor specii de animale.

Potrivit „The Daily Telegraph“, cei cinci artişti - Skye, Vikki, Libby, Kirki şi „femela alfa“ Janis - şi-au început prestaţia de marţi, urmând a o continua timp de zece zile, în care se vor abţine de la orice formă de comunicare verbală. „Spectacolul se doreşte a fi o expunere a comportamentului uman prin mişcare şi arta dansului“, a declarat Claxon, adăugând că scopul său principal este de a atrage atenţia asupra pericolului de dispariţie în care se află mai bine de jumătate din speciile de primate şi maimuţe ale planetei.