Sursa foto: pixabay.com
Din cuprinsul articolului
S-au împlinit 45 de ani de la moartea cântăreţului şi compozitorului francez Joe Dassin, una dintre cele mai apreciate voci ale anilor 70. A intrat în istorie cu melodii ce vor fi ascultate mereu, precum „Aux Champs-Elysées”, „La vie se chante, la vie se pleure”, „Si tu penses à moi”, „L’Été Indien” sau „Et si tu n’existais pas”.
Joseph Ira Dassin s-a născut la New York, la 5 noiembrie 1938, părinții săi fiind regizorul de film de origine poloneză Jules Dassin și violonista cu rădăcini maghiare Béatrice Launer. Mare iubitor al lumii filmului, Jules Dassin a ales să-şi urmeze pasiunea, mutându-se, alături de familie, la Los Angeles, însă succesul a întârziat să apară, iar în anul 1950, întreaga familie se mută la Paris, potrivit joedassin.info.
Joe Dassin a urmat colegiul Rosey, primind ca bonus, din partea părinţilor, o educaţie aleasă. La vârsta de 16 ani, Joe vorbea fluent trei limbi, absolvind şi bacalaureatul, la Grenoble, cu calificative de excepţie.
Divorțul părinților și întoarcerea în SUA
În anul 1955, însă, părinții lui divorțează, iar Joe, profund afectat de situația familială, a decis să se întoarcă în SUA şi să se înscrie la Universitatea „Ann Arbor” din Michigan, unde a studiat medicina şi antropologia. În această perioadă, alături de colegul său de cameră, Alain Guiraud, întemeiază un duo muzical, care oferea recitaluri în campusurile universitare. Joe a fost nevoit să muncească pentru a se întreţine, fiind, pe rând, sociolog, expeditor de mărfuri sau camionagiu, în acelaşi timp începând să şi compună piese muzicale. Nu a putut să-şi satisfacă stagiul militar, fiindu-i descoperite serioase probleme cardiace.
Primele încercări în muzică și colaborarea cu tatăl său
Joe Dassin. Sursa foto: Wikipedia
În anul 1958, tatăl său, devenit o autoritate în lumea filmului, l-a rugat pe Joe să înregistreze câteva teme muzicale pentru următorul său film, „La Loi”, având-o pe Gina Lollobrigida în rol principal. În anul 1959, Dassin jr. a lansat un EP la casa de discuri Versailles, iar un an mai târziu, interpretează „Jamais le dimanche”, muzică ce avea să se regăsească pe coloana sonoră a peliculei „Never on Sunday”.
După absolvirea facultăţii şi obţinerea doctoratului în antropologie, Joe revine în Europa, stabilindu-se în Italia. În anul 1962, tatăl său îl ia ca asistent de regizor pentru producţia „Topkapi”, al doilea film important al lui Jules. În această perioadă, Joe este invitat să cânte la Radio Luxembourg și să scrie pentru revista Playboy.
Tânărul Joe Dassin nu și-a dorit să devină cântăreț
La 13 decembrie 1963, Joe o cunoaşte pe Maryse Massiera, viitoarea sa soţie, cei doi stabilindu-şi reşedinţa la Saint-Cloud, împreună cu mama lui Joe. În perioada următoare, artistul scrie pentru The New Yorker, dublează filme americane, joacă în filmele „Nick Carter et le trèfle rouge” și „Lady L” şi este regizor al piesei de teatru „What’s New Pussycat?”.
Deşi el nu-şi dorea să devină cântăreţ, o prietenă foarte bună, Catherine Regnier, secretară la casa de producție americană The Columbia Broadcasting System, cea care i-a apreciat vocea profundă, plăcută şi simțul remarcabil al ritmului, l-a determinat să semneze primul său contract profesionist şi primul contract cu un artist francez din istoria casei americane de discuri CBS. La 26 decembrie 1963, Joe înregistra patru melodii sub forma unui EP, însă primele 1.000 de exemplare ale discului nu s-au vândut. Muzica sa avea să fie remarcată abia după ce Radio Luxembourg și Europe 1 i-au inclus piesele în playlisturile lor.
A urmat înregistrarea altor patru melodii, toate coveruri, însă vânzările nu erau semnificative. Abia la al treilea EP înregistrat, posturile de radio au avut o reacție pozitivă, iar discul s-a vândut în 25.000 de exemplare.
Primele melodii de succes
La 18 ianuarie 1966, Joe s-a căsătorit cu Maryse, iar de aici şi cariera sa muzicală avea să cunoască un parcurs ascendent. A înregistrat „Comme la lune”, urmată de „Le tricheur”, apoi Joe merge la Londra, înregistrează „You Were on My Mind”, care a devenit, ulterior, „Ça m’avance a quoi?”, principala piesă de pe următorul său disc, lansat în aprilie.
În ianuarie 1967, André Salvet și Bernard Chevry au creat MIDEM şi celebrele premii, care îl vor consacra pe Joe Dassin ca prezentator, o persoană care vorbea două limbi de circulaţie internaţională, cu atât de multă ușurință. A urmat succesul cu „Excuse Me, Lady” şi concertele în deschiderea lui Salvatore Adamo, prin care Joe a câștigat admirația publicului, precum și aprecierea managerului de turneu, Georges Olivier, care i-a mărit onorariul.
În 1968, în timpul unei vizite în Italia, împreună cu Jacques Plait, va promova cinci dintre cântecele sale, apoi în mai 1968, participanții la marile mișcări de stradă au descoperit în cântecele lui Joe motivaţia pentru continuarea propriilor bătălii, în acea perioadă epuizându-se din magazinele de muzică stocurile de discuri cu melodiile interpretate de Joe.
„Les Champs-Élysées” și „Le Chemin de papa”
A urmat prelungirea contractului cu CBS, un turneu de promovare în Italia şi înregistrarea, la Londra, a unor melodii care au devenit, toate, hituri. „Ma bonne etoile”, interpretată la TV, a stârnit entuziasmul Franţei, iar „Le petit pain au chocolat”, cântată de artist, a făcut ca în brutăriile din întreaga țară, rulourile cu ciocolată să înregistreze cereri enorme.
În acelaşi timp, CBS nu făcea față cererilor din partea magazinelor de muzică, iar grupul englez The Tremeloes a realizat coveruri în limba engleză pentru melodiile lui Joe din limba italiană. În februarie 1969, CBS a scos pe piață un single cu două hituri din trecut, „Bip-Bip” și „Les Dalton”, iar la Londra, erau imprimate șase noi titluri, între care „Les Champs-Élysées”, „Waterloo Road” și „Le Chemin de papa”.
La 1 aprilie 1969, Joe a suferit un atac de cord, însă după o lună de suferinţă, revine în studiouri, pentru albumul și single-ul ce conțineau „Les Champs-Élysées” și „Le Chemin de papa”. Henri Salvador, gazda unui program de televiziune care l-a avut invitat, îi sugerează lui Joe ideea de a se îmbrăca într-un costum alb, ţinută care avea să devină nelipsită din apariţiile sale publice. Celebritatea lui Joe Dassin ajunsese la apogeu, iar muzica sa cucerea noi redute, fiind de remarcat intrarea în topurile muzicale olandeze şi germane.
„L’Été Indien”, vândut în două milioane de exemplare
În 1970, Joe realizează un turneu de succes în 10 ţări din Africa, iar un an mai târziu a primit șase Discuri de Aur. În 1972, CBS a editat „L’Été Indien”, probabil cel mai mare hit internațional al său, care a vândut peste două milioane de copii și a intrat în topurile din Franța, Germania, Suedia, Italia, Canada și Statele Unite. În paralel, Joe Dassin a înregistrat și filme documentare despre viața sa artistică și concertele de la Paris, Londra și New York.
S-a stins la doar 41 de ani
În iulie, în plină suferință cauzată de ulcer, Joe suferă un nou atac de cord. La finalul lunii, decide să ia o pauză din cariera artistică și pleacă la refacere.
Pe drum spre Tahiti, are parte de un alt atac de cord, în timpul escalei de la Los Angeles. Ajunge în cele din urmă la destinație, însă, afectat de depresie, continuă să fumeze și să abuzeze de alcool.
La 20 august 1980, în restaurantul „Chez Michel et Eliane” din Papeete, Insula Tahiti, Polinezia Franceză, Joe se prăbușește, suferind al cincilea atac de cord, care îi va fi fatal, la doar 41 de ani.
A fost înmormântat în Mausoleul Beth Olen din cimitirul Hollywood Forever, în Hollywood, California.
