O ursoaică cu pui mănâncă animalele din Cheia

O ursoaică cu pui mănâncă animalele din Cheia

Jandarmii montani patrulează în staţiunea prahoveană Cheia, după ce o ursoaică cu pui a intrat în curţile unor localnici inclusiv ale unor pensiuni, omorând mai multe animale

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Prahova, Leonard Dragomirescu, a declarat, pentru agerpres.ro, că, ursoaica a intrat în curțile unor pensiuni și ale unor localnici, omorând pui, găini și iepuri. În aceste condiții, IJJ a luat măsura asigurării patrulelor montane care să monitorizeze zona în care a apărut animalul. Ursoaica a revenit joi seara, aceasta fiind îndepărtată de jandarmi fără incidente. Potrivit reprezentantului IJJ, Prefectura Prahova și instituțiile abilitate au fost înștiințate cu privire la această situație, solicitându-se relocarea ursoaicei și a puilor. Până la luarea unei decizii, jandarmii vor continua să asigure zona, în condițiile în care stațiunea Cheia este plină de turiști și foarte mulți copii, a mai spus Dragomirescu.

 

Ne puteți urmări și pe Google News