O sucursală Raiffeisen Bank a fost vandalizată. Ce spun autoritățile
- Emma Cristescu
- 9 decembrie 2022, 21:16
O sucursală Raiffeisen Bank a fost vandalizată de persoane necunoscute! Vinovații au lăsat un mesaj:„Nazi bank”, iar supărarea ar fi refuzul Austriei de a intra România în Schengen.
O sucursală Raiffeisen Bank a fost vandalizată de persoane necunoscute! „Nazi bank”, este mesajul lăsat la sucursala din Cluj-Napoca. Motivul pentru care s-ar fi produs acest lucru a fost refuzul Austriei de adera România la spațiul Schengen.
Poliția Română a început o anchetă în acest caz :„Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 4 Poliției au demarat verificări din oficiu, în vederea stabilirii situației de fapt și aplicării măsurilor legale, aspecte care urmează a fi înaintate unității de parchet”, a spus Poliția, informează Cluj24.ro.
„Menționăm că până în prezent nu au fost depuse plângeri, în continuare, rezultatele verificărilor urmând a fi analizate de reprezentanții parchetului, în ceea ce privește derularea ulterioară a cercetărilor, în scopul tragerii la răspundere penală a persoanelor implicate. Totodată, precizăm faptul că la nivelul unității de poliție au fost analizate și organizate activități specifice, pentru combaterea unor viitoare astfel de evenimente”, a concluzionat Poliția.
Raiffeisen, după respingerea aderării României
Raiffeisen Bank, bancă austriacă care desfășoară operațiuni în țara noastră, a reacționat după blocajul Austriei pentru aderarea României la Schengen. Oficialii băncii austriece se arată surprinși de decizia Vienei, dar precizează că nu cometează „decizii cu caracter politic”.
„Nu suntem în măsură să comentăm asupra deciziilor cu caracter politic, mai mult decât că ne arătăm surprinși de această decizie. Grupul Raiffeisen Bank International, alături de Raiffeisen Bank România, ca una din cele mai importante piețe din Europa Centrală și de Est, este un promotor al valorilor democratice ce unesc comunitatea europeană și susține creșterea economică sustenabilă prin intermediul unei piețe comune bazată pe libera circulație a bunurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor.
Nu în ultimul rând, RBI rămâne profund angajat față de principiile care stau la baza Inițiativei de la Viena și, în calitate de co-fondator al acestei inițiative, Grupul își reafirmă, și în vremuri foarte grele, angajamentul său față de România și față de regiunea CEE, asigurându-se că există premisele necesare astfel încât capitalul să continue să curgă către economiile reale în timpul unei crize”, a spus banca.