O să punem "bip" când spunem Nicolae Ceauşescu

O să punem "bip" când spunem Nicolae Ceauşescu

"Este o aiureală, un joc de ambiţie", califică istoricul Stelian Tănase decizia familiei Ceauşescu de a acţiona în justiţie Teatrul Odeon.

Acesta adaugă că, atunci când a filmat unul dintre episoadele seriei "Bucureşti strict secret", în care era tratat subiectul dictaturii Ceauşescu, a fost contactat de către avocatul lui Valentin care, "nu m-a ameninţat, dar m-a avertizat că numele a fost înregistrat la OSIM şi este posibil ca, odată cu difuzarea reportajului, familia să se sesizeze".

Istoricul avertizeză că în nicio ţară civilizată nu se generează situaţii de un asemenea penibil şi dă exemplu numărul mare filme şi cărţi scrise despre regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii sau despre Lady Diana.

"Dacă faci o biografie în care calomniezi, atunci este justificabil să fii tras la răspundere, dar să ajungem să nu putem pronunţa numele lui Ceauşescu decât dacă îi cerem voie lui Valentin, este chiar o trăznaie", adaugă Stelian Tănase.

În opinia lui, Valentin Ceauşescu ar trebui să stea cu capul plecat pentru a demonstrat măcar o urmă de regret pentru tot ce a avut de pătimit poporul român în perioada dictaturii Ceauşescu.

"Până acum, Valentin Ceauşescu a fost privit cu simpatie de către români, măcar pentru lucrurile pe care le-a făcut la Steaua. Dacă a luat o asemenea decizie, sigur nu va atrage decât animozitate”, mai spune Stelian Tănase. „O să ajungem să punem „bip” de câte ori pronunţăm numele lui Ceauşescu”, conchide istoricul. Provocare la duel O reacţie puternică a venit şi din lumea artistică. Directorul Teatrului Mic, actorul Florin Călinescu, ne-a declarat, ieri, că piesa „O zi din viaţa lui Nicolae Ceauşescu”, în care el interpretează rolul dictatorului, nu se mai joacă, iniţial din motive care ţin de producţie, acum tocmai pentru a evita un proces cu familia Ceauşescu.

Cu toate acestea, Călinescu nu neagă faptul că, oricând va dori să joace piesa, o va face, fără nicio teamă de un eventual proces.

Eugene Al Pann a semnat zeci de tablouri care îl au ca subiect pe Nicolae Ceauşescu, pe care le-a reunit în expoziţia " Post Totalitarian Art in Eastern Europe", la Chelsea Art Museum din NewYork. Revoltat că un act de cultură precum cel de la Teatrul Odeon a putut fi condamnat în justiţie, artistul spune că aşteaptă “cu nerăbdare”să fie dat şi el în judecată pentru că îl pictează pe Ceauşescu “cu atâta drag”. “Oamenii de cultură de ce nu-l dau în judecată pe Valentin Ceauşescu pentru daune aduse operelor artistice cenzurate în perioada mandatului tatălui său? Cenzura care s-a făcut prin şantaj, constrângere, privare a  dreptului la liberă exprimare? În aceeaşi ordine de idei, familia lui Marin Preda nu cumva ar putea să-l acţioneze în instanţă pe domnul Valentin Ceauşescu, moştenitorul lui Nicolae Ceauşescu, într-un proces civil, deoarece decesul lui Marin Preda a survenit ca replica a autorităţilor comuniste la romanul "Cel mai iubit dintre pământeni"?” În Statele Unite, lucrul asta ar funcţiona foarte bine", spune artistul plastic.

Eugene spune că Ceauşescu este pop iconul României anilor ’80. „Când Warhol şi Rauschenberg îi pictau pe Kennedy şi Marilyn Monroe, noi îi pictam pe Ceauşescu, Stalin şi Lenin”.

Contactat de de evz.ro, Haralambie Voicilaş, avocatul lui Valentin Ceauşescu a subliniat că procesul vizează numai Teatrul Odeon, care a avut o atitudine sfidătoare la adresa familiei Ceauşescu, atunci când a respins solicitarea de a anula reprezentaţia piesei „Ultimele ore ale lui Ceauşescu”.  Voicilaş a spus că familia Ceauşescu nu are intenţia de a acţiona în justiţie niciun alt artist care a jucat rolul sau a realizat o producţie despre Nicolae Ceauşescu.

Ne puteți urmări și pe Google News