O restricție anunțată de ministrul Educației. Ce nu au voie să facă elevii sub nicio formă
- Andrei Calin
- 4 septembrie 2020, 06:27
O nouă regulă se adaugă celor anunțate de oficialii Ministerului Educației.
În afara reglementărilor pe care le-au anunțat în această săptămână și care vizează începerea anului școlar 2020-2021, oficialii Ministerului Educației au mai discutat despre o măsură venită să oprească răspândirea coronavirusului. Astfel, după cum a anunțat ministurl Monica Anisie, joia seara, elevii nu vor putea să-și schimbe locul din clasă. Odată așezați într-o bancă, nu vor avea voie să facă schimb cu alți colegi.
„Școala trebuie să se organizeze în așa fel încât o sală de curs înseamnă de fapt o clasă de elevi. Deci nu au voie elevii să se plimbe prin mai multe clase, chiar și în bănci deci dacă sunt elevă în clasa X și din prima zi de școală m-am așezat în banca a treia de la fereastră, acolo voi sta până se sfârșește semestrul întâi”, a spus ministrul Monica Anisie la TVR.
„Trebuie evitate experimentele practice care necesită mișcare și/sau interacțiune strânsă între elevi. Elevii nu se vor muta din clasa de bază în laboratoare”, se specifică în ordinul elaborat de miniștii Sănătății și Educației.
Iată cele mai importante măsuri ce vor trebui respectate de elevi și de cadrele didactice odată cu începerea noului an școlar.
-Va fi păstrată componența grupelor/claselor.Elevul va putea schimba clasa/grupa pe perioada semestrului doar în situații justificate. Contactul între preșcolarii/elevii din grupe/clase diferite va fi evitat;
-Deplasarea elevilor în interiorul instituției trebuie limitată prin alocarea unei săli de clasă unei clase de elevi, iar profesorii vor schimba sala de predare. Principiul de urmat este “1 clasă de elevi = 1 sală de clasă”;
-Locurile din clasă trebuie să fie fixe; după aranjarea elevilor în bănci, aceștia nu vor mai schimba locurile între ei pe toată perioada cursurilor;
-Vor fi limitate deplasările în clasă, pe cât posibil;
-Este interzis schimbul de obiecte personale.
-Întâlnirile dintre elevi vor fi limitate în perimetrul clasei, spre exemplu prin stabilirea unui sens de circulație în interiorul clasei, care poate să fie indicat prin marcaje aplicate pe podea;