O femeie își taxează soțul pentru treburile casnice. Câți bani cere
- Raluca Dan
- 9 iunie 2025, 14:09
Curățenia de primăvară în bucătărie. Sursa foto: Freepik.comÎntr-o căsnicie obișnuită, treburile casnice ar trebui să fie împărțite între parteneri. Cu toate acestea, există și familii mai puțin convenționale în care activități precum gătitul sau spălarea rufelor sunt considerate sarcini remunerate.
Femeia își taxează soțul pentru treburile casnice
Este cazul unei femei care a provocat controverse pe rețelele de socializare după ce a anunțat că își taxează soțul pentru activitățile gospodărești. Femeia, care este cunoscută pe platforma TikTok sub numele de @thewoodys6, a publicat o listă detaliată cu tarifele pentru treburile din casă. Videoclipul ei a strâns peste 200.000 de vizualizări.
Conform acesteia, factura lunară pe care o predă partenerului conține:
- 800 de lire sterline (aproximativ 4.800 lei) pentru spălatul hainelor
- 300 de lire (1.800 lei) pentru gătit
- 10 lire pe zi (60 lei) pentru spălatul podelelor
- 85 de lire (500 lei) pentru ștergerea prafului
- 20 de lire (120 lei) pentru schimbarea lenjeriei de pat
- 250 de lire (1.500 lei) pentru combustibil
- 400 de lire (2.400 lei) pentru „luxul personal”, adică cheltuieli pentru coafor, manichiură sau cumpărături spontane
- 150 de lire (900 lei) în plus pentru a găti separat copiilor
„Îl taxez cu 400 de lire sterline pentru luxul meu, așa că atunci când trebuie să-mi aranjez părul și unghiile sau văd ceva drăguț în magazin, pur și simplu îl iau”, a spus aceasta îmtr-un videoclip, potrivit DailyMail.

Curățenie. Sursă foto: Freepik
Reacția utilizatorilor
Postarea a stârnit un val de comentarii, iar unii utilizatori au criticat-o: „Aș divorța de tine într-o clipă. Cu siguranță nu merită banii”.
În schimb, alții au apreciat tonul sarcastic al femeii: „400 de lire pe lună pentru păr și alte lucruri din magazin? Mai mult decât rezonabil. Îmi place câți oameni înnebunesc pe TikTok”.
Munca domestică, o responsabilitate feminină în multe familii
Videoclipul, deși cu ton umoristic, evidențiază o temă tot mai discutată: recunoașterea muncii casnice ca efort real. Specialiștii în relații de cuplu subliniază importanța comunicării și a stabilirii unor acorduri clare privind împărțirea responsabilităților domestice.
Un studiu realizat în 15 țări europene a arătat că, în majoritatea familiilor cu copii, femeile se ocupă aproape exclusiv de treburile casnice. În România, Grecia și Italia, aceste sarcini sunt în continuare considerate a fi o „responsabilitate exclusiv feminină”.