O femeie gravidă şi soţul ei au trăit momente de GROAZĂ. Au fost BĂTUŢI în trafic, pe motiv că mergeau prea încet cu maşina
- Ionel Stoica
- 19 mai 2014, 07:40
O femeie gravidă în 5 luni şi soţul ei au trecut prin momente de groază seara trecută, la Târgovişte. Se întorceau cu maşina de la munte şi, după o manevră greşită făcută într-un sens giratoriu, au fost bătuţi cu bestialitate de mai mulţi indivizi deranjaţi de modul cum a condus soţul femeii.
Agresorii sunt de negăsit după ce le-au spart geamurile la maşină şi au fugit înainte să ajungă poliţia la faţa locului. Incidentul a avut loc într-un sens giratoriu din Târgovişte. Un şofer şi soţia lui însărcinată, proaspăt întorşi de la munte, au fost bătuţi de mai mulţi tineri pe motiv că mergeau prea încet. Ca să evite manevrele din trafic ale bătăuşilor, şoferul a tras de volan şi a ajuns într-un rond de flori. În acel moment au fost atacaţi cu pietre. Indivizii şi-au vărsat apoi nervii pe şofer. Nici femeia însărcinată nu a scăpat de lovituri. Pînă la urmă, agresorii au fugit, iar cei doi soţi au reuşit să cheme poliţia şi ambulanţa. Medicii au oprit-o in spital pe femeia însărcinată, pentru a-i monitoriza sarcina. Agresorii sînt căutaţi de poliţie şi riscă să ajungă după gratii pentru fapta lor.