O femeie a fost reţinută pentru înşelătorie prin metoda Accidentul

O femeie a fost reţinută pentru înşelătorie prin metoda Accidentul

O femeie a fost reţinută de poliţiştii băcăuani fiind suspectată că ar fi înşelat, prin metoda "Accidentul", mai multe persoane, cu suma totală de aproximativ 33.000 de lei.

Femeia a fost reţinută după efectuarea unor percheziţii domiciliare şi într-un penitenciar, informează Agerpres.

"Au fost identificate şi ridicate mai multe mijloace materiale de probă pentru continuarea cercetărilor, suspecta fiind reţinută pentru 24 de ore, ulterior urmând a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Oneşti cu propunere de arestare preventivă" , a declarat, joi, inspector principal Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău. 

Potrivit acesteia, din cercetările efectuate de poliţişti a rezultat că în perioada mai - august 2015, trei bărbaţi încarceraţi la penitenciar, cu sprijinul unor persoane de sex feminin din judeţul Galaţi şi a unui băcăuan, au înşelat trei persoane din judeţul Bacău prin metoda "Accidentul", cauzând acestora un prejudiciu total de aproximativ 33.000 lei.

Cercetările continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bănuiţilor, a mai precizat sursa citată.

Ne puteți urmări și pe Google News