O fantomă bântuie deținuții de la Penitenciarul Rahova

O fantomă bântuie deținuții de la Penitenciarul Rahova

Deținuții de la Rahova au intrat în panică, după ce mai multe nopți la rând ar fi fost treziți de o fantomă. Aceștia susțin că este spiritul unui fost coleg de celulă și au chemat preotul să sfințească locul. Astfel , camera 17 a penitenciarului a fost sfințătă de preotul instituției.

Un grup de deținuți încarcerați la Penitenciarul Rahova au făcut, recent, o cerere cu totul neobișnuită. Aceștia au solicitat directorului să-l trimită pe preotul închisorii la camera 17, unde cei care își execută pedeapsa acolo ar fi bântuiți de fantoma unui fost coleg de celulă. Deținuții, majoritatea condamnați pentru trafic de droguri, au spus conducerii că, de ceva vreme, la scurt timp după ce se dă stingerea, spiritul fostului lor coleg "li se lasă rece pe piept", le bate în rama de la paturi sau, pur și simplu, îi dezvelește în timpul somnului, informează Spynews.

Ca urmare, preotul ar fi ținut deja o slujbă în celula cu pricina, unde, ulterior, s-ar fi lăsat liniștea, lucru dedus prin aceea că deținuții nu au revenit cu o nouă cerere legată de alungarea presupusei fantome. Referitor la acest subiect, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Rahova, Gabriela Livadariu, a declarat că "problemele de natură personală invocate de deținuți nu pot fi făcute publice", pentru știripesurse.

 

Ne puteți urmări și pe Google News