O curte de apel din Serbia anulează extrădarea jurnalistului belarus Gnyot

O curte de apel din Serbia anulează extrădarea jurnalistului belarus Gnyot Andrei Gnyot / sursa foto: Instagram

O curte de apel din Serbia a anulat decizia de extrădare a jurnalistului și oponentului belarus Andrei Gnyot, aflat în arest la domiciliu la Belgrad din iunie, și a trimis cazul unui tribunal de primă instanță, potrivit unei decizii publicate miercuri.

Nu va mai fi extrădat, dar n-a fost eliberat

„Se infirmă legalitatea și regularitatea hotărârii instanței de fond” în special pentru că decizia „a fost luată în baza unei situații de fapt incomplet stabilite, care a avut ca rezultat o încălcare semnificativă a procedurii penale”, se poate citi în ordonanța Curții de Apel distribuită pe site-ul său.

„Pe de o parte, e un lucru bun, nu sunt extrădat imediat. Pe de altă parte, încă nu sunt eliberat, continui să fiu reținut, deși nu sunt vinovat de nimic”, a reacționat dl. Gnyot pentru AFP.

„Trebuie să fac rost de bani pentru plata chiriei, să cumpăr mâncare, medicamente, chiar apă. Am voie să ies doar o oră pe zi. Nu pot primi îngrijiri medicale, darămite să duc o viață normală, iar dacă într-o zi rămân fără bani – iar în prezent trăiesc doar din donații – va trebui să mă întorc la închisoare”, a adăugat el.

Gnyot, arestat la Belgrad

Andrei Gnyot a fost arestat la sfârșitul lunii octombrie la Belgrad, unde venise să filmeze un videoclip comercial, în baza unui anunț Interpol potrivit căruia este acuzat de fraudă fiscală în valoare de câteva sute de mii de euro. O notificare care a fost anulată ulterior.

O primă decizie de extrădare a fost luată în luna decembrie a anului trecut, apoi a fost anulată și procesul trimis înapoi în primă instanță. A doua decizie de extrădare a fost luată pe 31 mai.

extradare gnyot

extradare gnyot / sursa foto: Instagram

Jurnalistul care a fugit din Belarus în doar câteva ore în 2021 se teme pentru viața lui dacă va fi trimis înapoi.

Conform deciziei luate de Înalta Curte din Belgrad pe 31 mai, Andrei Gnyot, în vârstă de 41 de ani, este căutat de autoritățile din Belarus „pentru infracțiunea de evaziune fiscală (...) că a cauzat un prejudiciu care se ridică la o sumă deosebit de mare”.

Andrei Gnyot a respins acuzațiile

Domnul Gnyot a respins întotdeauna aceste acuzații, afirmând că este vorba despre o încercare a guvernului belarus de a-l reduce la tăcere. Jurnalistul a inițiat crearea unei asociații care a susținut demonstrațiile împotriva realegerii lui Aleksandr Lukașenko în fruntea Belarusului în 2020.

La sfârşitul lunii august, 70 de regizori, actriţe şi actori europeni au trimis Serbiei o scrisoare deschisă, cerându-i să împiedice extrădarea domnului Gnyot. Printre semnatari se numără Juliette Binoche, Justine Triet, Ken Loach etc.

Belarusul este a 167-a țară din cele 180 din clasamentul ONG-ului Reporteri fără Frontiere privind libertatea presei, care subliniază că acesta a fost, înainte de războiul din Ucraina, cea mai periculoasă țară din Europa pentru jurnaliști.

(www.afp.com; Traducerea: Rodezia Costea, RADOR RADIO ROMÂNIA)

Ne puteți urmări și pe Google News