Vă aduceţi aminte ce balamuc frumos, ce zarvă minunată, ce vuiet de armonii şi ce clinchete zglobii am întâlnit cu toţii, când am citit prima oară „Călin (file din poveste)”, de Eminescu?… Of, câtă frumuseţe, Doamne! Leşinam de plăcere la serbarea şcolară, când premiantul clasei – ăl cu ţinerea de minte cea mai straşnică, fiindcă avea capul cât un bostan – laminà, sorbindu-şi buzele însalivate, acea foarte cunoscută ultimă parte a poeziei.
Şi, pe urmă, vă mai amintiţi imaginile pe care le vedeam cu ochii minţii, cu frumuşelul de Călin şi tânăra lui crăiasă („Acum iată că din codru şi Călin mirele iese, / Care ţine-n a lui mână, mâna gingaşei mirese /…/)”. Şi cu tot alaiul acela vesel ce-i însoţea, cu cântece, cu jocuri, cu strigături, cu urări şi, la final, „creionând astfel participarea întregii naturi la nunta celor doi tineri” (n.m. am citat din referat!), cu nunta gâzelor („Să iertaţi, boieri, ca nunta s-o pornim şi noi alături” – se ridică greierele şi le zice mesenilor). Nu-i aşa că vă cuprindea un alean frumos, o cădere liniştită ca o plutire, o alunecare molcomă în reverie, visând la tărâmul imaterial al basmului, unde totul, dar absolut totul părea că e posibil?...
Heeei, gata!... Momentul de râvnă a fanteziei a trecut. Ora meditaţiei fantaste s-a scurs („Mergi tu, luntre-a vieții mele pe-a visării lucii valuri / Până unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri…” – offf, tot nesăţiosul de Eminescu!). Acum, treceţi la lecţia de grozăvie!
Ne întoarcem brusc la realitatea noastră hâdă, aia de toate zilele insalubre şi de toate nopţile insomniace, unde singură halucinaţia este trează, căci privim terorizaţi, cu ochii cât cepele, la desfăşurarea coşmarului în care ne e dat să trăim. Nu ştim pentru cât timp.
Ne puteți urmări și pe Google News
Acum două zile , am asistat la nunta unui altfel de Călin. El nu mai este mirele acela serafic, frumos, tinerel şi imberb din feeria eminesciană. Ăsta de acum vine de la periferia minţii, e burtos, e adipos, e bubos, e varicos, este guşat, e consumat, e crăcănat, este holbat. Başca, nu mai „ţine-n a lui mână, mâna gingaşei mirese”, ci sondajul realizat de către o cunoscută casă de socio-foraje ce conţine procentele pasagerei uniuni de destine. Despre dinţii stricaţi ai miresei, despre alunecuşul intracranian de care se bucură în tăcere năucă, despre caracterul ei viclean ancestral-miliţienesc, despre lăcomia ei latifundiară, despre dorinţa sălbatică de parvenire şi despre pumnalele pe care le poartă pe sub fustele colorate – nu mai are rost să vorbim.
Mitologia maritală a creat o terminologie bogată privind trăinicia unui cuplu, prin iubire şi înţelegere. Există, aşadar, nunta de cristal, de argint, de aur, de diamant etc.
Protocolul încheiat luni, între PSD şi ALDE, seamănă cu o nuntă de cositor.
Recomandările noastre
