Număr record de sinucideri în 2012, în rândul militarilor americani. Câte una în fiecare zi
- Simona Mătieș
- 8 iunie 2012, 19:46

Sinuciderile în rândul soldaţilor americani a crescut foarte mult anul acesta, ajungând până la un caz pe zi, arată statisticile.
Numărul militarilor care şi-au pus capăt vieţii în acest până în 3 iunie, a fost de 154, comparativ cu 130 în aceeaşi perioadă a anului trecut, a dezvăluit Pentagonul, citat de BBC.
Acest număr este mult mai mare decât cel al victimelor americane în războiul din Afganistan, în aceeaşi perioadă. "Suntem extrem de îngrijoraţi de această statistică în rândul militarilor", spune un purtător de cuvânt al Pentagonului, adăugând că "aceasta este una dintre cele mai urgente probleme ce trebuie rezolvate". Cele mai mare rată a sinuciderilor, din 2001 până acum
Nu se cunosc exact motivele înmulţirii acestor gesturi în rândul soldaţilor, dar datele sugerează că militarii cu multiple perioade de luptă la activ prezintă un risc mai ridicat de a comite sinucideri. Totuşi, o parte dintre cei care se sinucid nu au fost niciodată trimişi în teatrele de operaţiuni din străinătate. Anul 2012 este cel în care rata sinuciderilor a crescut cel mai mult de la începutul războiului din Afganistan, în 2001. Vestea creşterii numărului de sinucideri vine în contextul unor eforturi susţinute, de ani de zile, făcute de armata SUA de a încuraja trupele să caute ajutor pentru problemele psihice cu care se confruntă. Au fost create linii telefonice speciale şi au fost înfiinţate mai multe posturi de specialişti domeniu, în taberele militare. Oamenii continuă, însă, să considere că a cere ajutorul unui psiholog atunci când nu faci faţă dificultăţilor vieţii este un semn de slăbiciune. Generalul maior Dana Pittard, comandatul Diviziei 1 Blindate, a şters, luna trecută, un comentariu de pe blog, care data din luna ianuarie, în care le spunea militarilor care se gândesc la sinucidere "să acţioneze ca nişte adulţi". El îi consilia pe soldaţi să caute sprijin, ajutor, dar afirmaţiile sale i-au atras critici din partea oficialilor armatei, inclusiv din partea şefului Statului Major General, generalul Martin Dempsey. Acesta din urmă a declarat că "este în total dezacord" cu Dempsey.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Pentagonului, Cynthia Smith, "prevenirea sinuciderilor este în primul rând responsabilitatea liderilor". "Să cauţi ajutor este un semn de forţă, de putere", a spus ea.